Pretul petrolului a coborat cu 2 dolari/baril, ca urmare a faptului ca temerile legate de piata creditelor si de cresterea economica au afectat pietele financiare internationale mai mult decat amenintarea impactului unei furtuni asupra rafinariilor din Golful Mexic, relateaza NewsIn, citand Reuters.

Pretul petrolului se mentinuse la un nivel ridicat miercuri, in contextul scaderilor din alte piete, deoarece investitorii au fost influentati de aparitia a doua furtuni in Atlantic si au reactionat la o scadere peste asteptari a stocurilor americane de titei.

Potrivit ultimelor prognoze meteorologice, furtuna Dean, care a devenit intre timp un uragan, nu va atinge fabricile petroliere americane. Furtuna tropicala Erin a traversat statul american Texas fara sa creeze daune industriei petroliere, potrivit primelor comunicate ale companiilor.

Citeste si:

Titeiul tranzactionat pe piata americana s-a ieftinit cu 1,70 dolari/baril, respectiv 2,3%, pana la cotatia de 71,63 dolari/baril, cu 9% sub cotatia record de 78,77 dolari/baril, inregistrata la data de 1 august. Pretul petrolului Brent vandut pe piata londoneza a pierdut 2,13 dolari/baril, pana la cotatia de 69,51 dolari/baril.

Titlurile europene au coborat pana la cotatia minima a ultimelor cinci luni, iar indicele principal al bursei londoneze FTSE 100 a atins nivelul minim al ultimelor 10 luni, sub plafonul de 6.000 de puncte, deoarece problemele din piata americana a creditelor ipotecare cu grad mare de risc si efectele lor pe pietele internationale ingrijoreaza investitorii in continuare.