Profitul net dupa impozitare si plata intereselor minoritare al Erste Bank a crescut pana la 837,9 milioane euro, depasind performanta inregistrata in aceeasi perioada a anului precedent, de 655,3 milioane euro.

“Rezultatele primelor trei trimestre din 2007 demonstreaza ca ne descurcam foarte bine la nivel de grup. Suntem in mod deosebit mandri de performantele noastre, in lumina turbulentelor inregistrate pe pietele financiare si de credit. Aceste aspecte demonstreaza inca o data soliditatea modelului nostru de afaceri, care asigura o crestere puternica pe termen lung si evita investitiile in valori mobiliare cu risc ridicat si afaceri cu derivative. De asemenea, suntem incantati de rezultatele subsidiarelor noastre din Ungaria, Croatia si mai ales din Republica Ceha. In plus, rezultatele BCR demonstreaza ca suntem pe drumul cel bun cu masurile de integrare aplicate,” a declarat Andreas Treichl, CEO al Erste Bank der oesterreichischen Sparkassen AG.

“Rezultatul trimestrial este in mod particular satisfacator, avand in vedere ca am reusit inca o data sa crestem proportia pe care o reprezinta veniturile nete din dobanzi si comisioane in cadrul veniturilor noastre operationale totale”, a continuat Treichl.

In ciuda costurilor de restructurare si transformare a BCR, rezultatul operational a crescut cu 28,9%, ajungand la 1.812,7 milioane euro.

Raportul cost/venituri pentru perioada ianuarie - septembrie 2007 a ramas de 59,9%, situandu-se la acelasi nivel ca in anul anterior, in ciuda costurilor pentru restructurare si transformare.

Rentabilitatea capitalului investit s-a ridicat la 14,0% pentru primele trei trimestre ale lui 2007, fata de 13,8% pentru intregul an 2006.

Castigurile pe actiune pentru primele trei trimestre din 2007 au fost de 2,80 Euro fata de 2,20 pentru aceeasi perioada a anului 2006.

Venitul net obtinut din dobanzi, principala sursa de venit a Erste Bank, a crescut cu 25,8% in primele noua luni ale anului curent, pana la 2,84 miliarde euro, fata de cele 2,26 miliarde euro obtinute in aceeasi perioada a anului precedent.

Citeste si:

Venitul net obtinut din comisioane a crescut cu 30,7% in primele trei trimestre ale anului curent, pana la 1,35 miliarde euro, fata de performanta obtinuta in aceeasi perioada a anului precedent, de 1,03 miliarde euro.

Veniturile operationale au crescut cu 28,8%, pana la 4,522 miliarde euro, cu mult peste cele 3,511 miliarde euro obtinute in aceeasi perioada din 2006.

Valoarea totala a activelor a crescut cu 10,4% de la sfarsitul lui 2006, de la 181,7 miliarde euro la 200,6 miliarde euro.

Datorita situatiei bune a veniturilor operationale si in ciuda unui mediu dificil al pietelor internationale, Erste Bank isi mentine obiectivul propus de crestere a profitului net in 2007 cu cel putin 25%.

Pe fondul scaderii substantiale a cresterii costurilor, Erste Bank estimeaza o crestere a profitului net de cel putin 20% pe an in 2008 si de cel putin 25% pe an in 2009.

Raportul cost/venituri ar trebui sa coboare sub 55% pana in anul 2009.

Rentabilitatea capitalului investit, care a scazut semnificativ in anul precedent datorita majorarii de capital, ar trebui sa atinga din nou o valoare cuprinsa intre 18% - 20%, pana in anul 2009, afirma grupul bancar austriac.