Fitch a confirmat ratingul de credite pe termen lung 'AA' al ING Bank, precum si ratingul de credite pe termen scurt 'F1+', ratingul individual 'A/B' si ratingul de suport '1'. In cazul subsidiarei ING Verzekeringen, Fitch a confirmat ratingul de credite pe termen lung 'AA-' si ratingul de credite pe termen scurt 'F1+'.

Ratingurile grupului ING sunt bazate pe francizele puternice din sectorul bancar si de asigurari, pe castigurile satisfacatoare, pe profilul de risc moderat si pe nivelul adecvat al capitalului, relateaza NewsIn.

Grupul este gestionat in maniera integrata, compania de holding detinand subsidiare in diferite industrii, precum cea bancara si de asigurari, ceea ce determina venituri materiale si diversificarea profilului de risc, in timp ce nivelul datoriilor la nivel de grup este aceptabil.

Citeste si:

Activitatile bancare au generat 57% din profitul de baza inainte de taxe, in prima jumatate a anului, restul de 43% fiind generat de activitatea in domeniul asigurarilor.

Profitul operational din activitatile bancare a scazut in primul semestru, insa rezultatele raman satisfacatoare, comparabile cu cele ale grupurilor concurente. Castigurile din asigurari au inregistrat, de asemenea, un declin, reflectand veniturile mai mici din investitii.

Cu toate acestea, criza din pietele financiare a putut fi gestionata pana in prezent de grup, ING avand pierderi de 255 milioane euro in 2007 si de 140 milioane euro in 2008.