Guvernul Greciei a decis sa garanteze toate depozitele bancare, pentru a tempera retragerile masive, sporind astfel presiunile asupra autoritatilor Uniunii Europene sa adopte un plan de redresare al intregului sector financiar european, scrie The Telegraph, potrivit NewsIn.
Oficialii guvernamentali de la Atena au anuntat ca statul va garanta "toate depozitele bancare, indiferent de suma". Decizia a fost luata dupa ce Irlanda a decis, saptamana aceasta, sa garanteze depozitele si creantele celor mai mari sase banci, in cea mai ampla masura de acest tip de la inceputul crizei creditelor.

"Europa va trebui sa ia masuri similare, in caz contrar sistemul bancar european se va diviza", a spus directorul de schimburi valutare al BNP Paribas, Hans Redeker. Exista deja un aflux de clienti britanici care se reorienteaza spre bancile irlandeze.

Bancherii irlandezi au declarat ca sunt in criza de lichiditati, iar alte banci refuza sa le acorde imprumuturi pe termen lung. Astfel, oficialii au demarat un plan de urgenta ce va fi aplicat in cazul a sase banci.

Turbulentele din sectorul financiar international nu au afectat inca Grecia, insa economia tarii este vulnerabila, in conditiile unei creditari masive ce a cauzat un deficit bugetar de 15% din PIB, cel mai ridicat nivel din zona euro.

Guvernele statelor din Europa de Est au fost nevoite, joi, sa asigure clientii bancilor ca depozitele acestora sunt in siguranta, in timp ce specialistii estimeaza ca Ucraina este foarte aproape de a intra in criza monetara.

Masura luata de Grecia sporeste presiunile asupra Germaniei in vederea aprobarii unei finantari la nivelul Uniunii Europene pentru bancile aflate in dificultate, desi cancelarul Angela Merkel, a avertizat ca nu vor fi acordate "cecuri in alb" pentru institutiile financiare alate in criza.

La Paris, presedintele Sarkozy, s-a confruntat cu probelemele cauzate de lipsa de lichiditati a bancii Dexia, dupa ce actiunile acesteia s-au depreciat, luni, cu 28%.

Infiintarea unei autoritati de reglementare a sistemului bancar, limitari salariale impuse directorilor si traderilor si schimbarea regulilor contabile privind institutiile financiare au fost unele dintre ideile prezentate de presedinte. Acesta a sprijinit idea unui plan european destinat salvarii sectorului financiar, o idee formulata pentru prima data de premierul olandez, Jan Peter Balkenende, care a sugerat ca fiecare stat membru al UE sa contribuie cu 3% din bugetul statului.

De asemenea, Sarkozy va avea o intrevedere, sambata, la Paris, cu mai multi oficiali, printre care si premierul italian Silvio Berlusconi, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso si Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Centrale Europene.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri