Guvernul francez a amenintat ca va prelua controlul bancilor locale si va concedia managerii, in cazul in care acestia nu vor contribui la stabilizarea economiei prin acordarea de credite companiilor confruntate cu lipsa de lichiditati, scrie The Telepgraph.
"Bancile trebuie sa acorde credite companiilor, deoarece dispun de mijloacele necesare", a spus premierul francez Francois Fillon, care a acuzat conducerea bancilor de crearea unor rezerve de lichiditati, anunta NewsIn.

"Suntem de parere ca bancile nu actioneaza in cel mai eficient mod. Putem sa retragem finantarile acordate de stat bancilor, ceea ce le va pune intr-o situatie dificila", a mai spus Fillon.

In urma planului guvernamental de salvare a sectorului bancar, bancile au acceptat sa creasca gradul de creditare cu 3-4% in schimbul unei injectii de capital de 10 miliarde euro (8 miliarde lire sterline).

In Germania, banca HSH Nordbank, detinuta in proportie de 59% de municipalitatea orasului Hamburg si de landul Schleswig-Holstein, a surprins luni prin solicitarea unor garantii bancare de 30 miliarde euro. Banca a inregistrat pierderi masive in urma falimentului bancii americane Lehman Brothers, iar activele sale s-au depreciat cu 2,3 miliarde dolari in decursul ultimului an.

Alte banci germane care au solicitat ajutor financiar din partea statului sunt: Commerzbank, cu o recapitalizare de 23 miliarde euro, BayernLB - 5,4 miliarde euro si banca ipotecara Hypo Real Estate, care are nevoie de 50 miliarde euro.

In Austria, statul a intervenit luni pentru salvarea bancii Kommunalkredit, confruntata cu probleme de lichiditate. Bancile din Austria au o expunere ridicata in fata crizei creditelor din Ucraina si Ungaria.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri