ArcelorMittal va concedia 9.000 de angajati la nivel mondial, in special dintre superiori, insa abia dupa o infomare riguroasa si o consultare a sindicatelor care activeaza in unitatile grupului, au declarat ieri, dupa sedinta de la Luxemburg, liderii sindicali de la Galati.
Liderii sindicali din combinatul ArcelorMittal Galati prezenti, ieri , la Comitetul European de Intreprindere, au declarat, potrivit NewsIn, ca oficialii grupului au anuntat concedierea a 6.000 de angajati din Europa si a altor 3.000 de pe alte continente, in urma scaderii cererii mondiale de otel.

Disponibilizarile nu vor incepe imediat, ci abia dupa ce compania va consulta sindicatele pe tema masurilor care se impun in aceasta perioada de criza.

"In timpul sedintei am fost anuntati oficial ca vor fi dati afara 9.000 de oameni la nivel mondial, din care 6.000 din Europa. Actiunea de concediere este, insa, blocata pana la implementarea unei proceduri de informare si de consultare a sindicatelor, procedura ceruta de FEM (Federatia Europeana din Metalurgie, n.r.), pentru ca ceea ce s-a intamplat astazi a fost o informare generala, care nu a fost satisfacatoare pentru absolut niciun sindicat. Am cerut sa ni se prezinte documente. Pe 10 decembrie vom avea o noua sedinta a Comitetului European de Intreprindere, dar in formula largita", a declarat, dupa sedinta de la Luxemburg, prim-vicepresedintele filialei FSS-Metarom din Galati, Adrian Adascalitei.

Conform aceleiasi surse, conducerea ArcelorMittal a anuntat ca valul de concedieri va lovi mai ales in categoria salariatilor cu functii de conducere. Sindicalistii s-au declarat, insa, neincrezatori. Ei se tem ca, in cele din urma, cele mai multe disponibilizari vor fi operate in sectorul de productie.

"Ne-au spus ca vizeaza in general gulerele albe, dar noi stim ca se va ajunge la productie, din experienta precedentelor disponibilizari. De altfel, FEM (Federatia Europeana din Metalurgie, n.r.) este clar impotriva concedierilor", a afirmat Adrian Adascalitei.

In ceea ce priveste faptul ca informatiile privind concedierile care urmeaza sa fie operate de ArcelorMittal au ajuns in presa belgiana inainte de a fi transmise liderilor sindicali pe cale oficiala, Adascalitei a declarat ca acest fapt a generat indignarea sindicalistilor prezenti la intrunirea de joi de la Luxemburg.

"Este penibil ca partenerii sociali sa afle din presa ca urmeaza concedieri masive", a spus liderul sindical din combinatul de la Galati.

La inceputul acestei luni, Grupul ArcelorMittal a anuntat reducerea cu 35% a productiei in trimestrul IV al anului in curs, in urma diminuarii cererii de otel la nivel mondial.

De altfel, combinatul de la Galati si-a inchis temporar unele capacitati de productie inca din octombrie, altele urmand a fi oprite in perioada urmatoare, au anuntat liderii sindicali. Aceasta masura este insotita de un plan de reducere a costurilor, care include suspendarea contractelor cu firmele terte si preluarea sarcinilor acestora de catre siderurgistii ramasi fara activitate, oprirea angajarilor, renuntarea la autodisponibilizari, amanarea investitiilor in retehnologizare, neplata orelor suplimentare si a unor bonusuri, stoparea instruirilor externe si anularea unor privilegii pentru cei din conducere. In aceeasi ordine de idei, sindicatele din combinatul galatean au acceptat inghetarea salariilor in 2009, cu conditia ca negocierile salariale sa poata fi reluate imediat ce situatia financiara a societatii se imbunatateste.

ArcelorMittal este cea mai mare companie de otel din lume, avand 330.000 de angajati in peste 60 de tari. In Romania, compania detine combinatele de la Hunedoara si Galati, producatorii de tevi din Roman si Iasi, precum si operatorul portuar Romportmet Galati.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri