Oficialul a spus ca sistemul bancar al tarii a fost ravasit de criza financiara globala, iar evolutia coroanei islandeze nu a facut decat sa arate problemele ce apar atunci cand administrezi o moneda nationala, in cadrul unei economii mici si deschise, scrie NewsIn.

“Oamenii analizeaza posibilitatea unei ‘dolarizari’ sau a adoptarii unilaterale a monedei unice, ceea ce ar ridica multe semne de intrebare in Uniunea Europeana, iar o a treia posibilitate ar fi formarea unui consiliu monetar”, a declarat Haarde pentru Reuters.

Banca Centrala Europeana a aratat in mod clar, in repetate randuri, ca se opune oricaror incercari de trecere la euro, fara urmarea procesului normal de adoptare a monedei unice, ce presupune intrarea in UE.

Declaratiile premierului vin in contextul in care criticile la adresa guvernului s-au accentuat. Astfel, 5.000 de persoane, sau 1,5% din populatia tarii, au manifestat sambata la Reykjavik impotriva guvernului si conducerii bancii centrale, in contextul in care Islanda se confrunta cu o grava criza economica.

Economia islandeza, extrem de dependenta de sistemul sau financiar, a fost grav afectata de criza financiara internationala. Primele trei banci ca importanta au fost nationalizate la inceputul lunii octombrie, iar Guvernul negociaza in prezent un ajutor financiar international. Un numar mare de cetateni au pierdut multi banii, iar altii au ramas cu datorii mari.

Citeste si:

Estimarile arata ca economia islandeza se va comprima cu 10% in 2009, iar somajul este asteptat sa creasca puternic. Islanda nu este membra UE, dar premierul a promis o reevaluare a beneficiilor aderarii, in contextul actualei crize.

Islanda a primit ajutor financiar de 10 miliarde dolari in noiembrie, inclusiv 2,1 miliarde dolari din partea Fondului Monetar International (FMI), pentru sustinerea economiei.

De asemenea, agentia de evaluare financiara Standard & Poor's (S&P) a coborat, luni, cu o treapta, la 'BBB-', ratingul national pentru creditele in valuta ale Islandei, din cauza datoriei in crestere din sectorul public, dar noul rating continua sa se incadreze in categoria 'investment grade'.

Cele mai mari trei banci din Islanda - Kaupthing, Landsbanki si Glitnir - s-au prabusit sub greutatea datoriilor de miliarde de dolari acumulate, ca urmare a extinderii agresive peste hotare, creand presiuni asupra monedei nationale si obligand Islanda sa ceara ajutor din partea FMI.