Volkswagen oprește dezvoltarea noului Golf electric. Care sunt problemele

Sursă foto: Volkswagen

Volkswagen oprește dezvoltarea noului Golf electric. Care sunt problemele

Cuprins Articol:
Volkswagen suspendă dezvoltarea versiunii complet electrice a modelului Golf la uzina sa din Wolfsburg, motivând că fabrica nu a reușit să atingă obiectivele de reducere a costurilor, relatează Reuters, citată de Automotive News. „Știu ce înseamnă modelul Golf pentru Volkswagen și pentru Wolfsburg. Tocmai de aceea, această decizie nu a fost deloc una ușoară pentru noi”, a declarat Thomas Schaefer, directorul mărcilor de volum din cadrul Grupului Volkswagen.

Volkswagen: Nu ne mai permitem să dezvoltăm Golful pe baterii

Suspendarea temporară a dezvoltării modelului electric Golf evidențiază presiunile financiare cu care se confruntă Grupul Volkswagen, în timp ce continuă planurile de eliminare a 100.000 de locuri de muncă și de închidere a până la patru fabrici din Germania, pentru a face față amenințării reprezentate de concurența chineză și de scăderea cererii pe piețele-cheie. Recent, grupul a raportat cele mai mari pierderi trimestriale de la izbucnirea scandalului Dieselgate, în urmă cu 11 ani.

„Pur și simplu nu ne putem permite acest proces de dezvoltare în acest moment”, a declarat Schaefer într-un memorandum intern. Potrivit documentului, uzina din Wolfsburg se confruntă cu un deficit de 300 de milioane de euro față de obiectivul stabilit pentru reducerea costurilor. Asta în timp ce situația fabricilor ce ar puta fi închise rămâne incertă, în ciuda unui parteneriat cu Israelul. Fabricile din Emden și Zwickau înregistrează progrese în ceea ce privește reducerea costurilor, potrivit memorandumului transmis de Schaefer.

Volkswagen intenționează să modernizeze și să adapteze această fabrică pentru producția versiunii electrice a modelului Golf, care ar urma să poarte numele ID Golf. Lansarea modelului electric este programată pentru 2030. Acesta va fi unul dintre primele vehicule dezvoltate pe baza noii arhitecturi software SSP a Volkswagen, o platformă de generație următoare, destinată întregului grup, concepută pentru a reduce complexitatea și costurile de producție.

Producția versiunii Golf cu motor cu combustie internă urmează să fie mutată în Mexic în 2027. Între timp, tensiunile legate de planul de restructurare s-au intensificat în relația cu sindicatul IG Metall, care ia în calcul declanșarea unor greve începând cu 1 ianuarie.

Nemulțumirea angajaților a fost alimentată și de decizia mărcii Audi, parte a Grupului Volkswagen, de a investi 4 miliarde de dolari într-o nouă fabrică din Statele Unite. Investiția a fost anunțată în cadrul unui eveniment de campanie al președintelui Donald Trump, înainte de a primi aprobarea consiliului de administrație.

Consiliul reprezentanților angajaților Volkswagen a declarat că suspendarea lucrărilor de dezvoltare a modelului ID Golf nu va întârzia lansarea acestuia și s-a angajat să recupereze timpul pierdut. „Cu toate acestea, înghețarea cheltuielilor pentru lucrările pregătitoare aferente modelului ID Golf reprezintă încă un semn al situației financiare tensionate în care se află grupul”, a transmis consiliul reprezentanților angajaților într-o declarație trimisă prin e-mail.

Cât de mari sunt problemele la Volkswagen: Cele mai mari pierderi de la Dieselgate încoace

Volkswagen a raportat o pierdere operațională de 5,9 miliarde de euro în trimestrul al treilea din 2026. Analiștii consultați de Visible Alpha estimaseră o pierdere de 2,6 miliarde de euro, comparativ cu pierderea de 1,3 miliarde de euro înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Automotive News. Pierderea reprezintă cel mai mare deficit trimestrial al Grupului Volkswagen din trimestrul al patrulea al anului 2015, când producătorul auto a înregistrat cheltuieli extraordinare semnificative legate de scandalul „Dieselgate”, a precizat compania.

Veniturile din trimestrul al treilea au scăzut cu 6%, până la 75,3 miliarde de euro, un declin mai accentuat decât anticipaseră analiștii. Directorul financiar al Volkswagen, Arno Antlitz, a declarat că pierderea a fost determinată de elemente extraordinare în valoare totală de aproximativ 8 miliarde de euro. „Dar chiar și înainte de a lua în calcul aceste elemente extraordinare, marja noastră operațională după primele nouă luni este de doar 3,8%. Acest nivel nu este suficient pe termen lung”, a declarat Antlitz.

Grupul Volkswagen și-a stabilit obiectivul de a atinge o marjă de profit operațional de 8%-10% până în 2030, în cadrul programului său de restructurare. Antlitz a declarat că producătorul auto trebuie acum să accelereze măsurile deja prevăzute în planul de reorganizare, inclusiv reducerea complexității gamei de modele, diminuarea costurilor de producție a vehiculelor și a cheltuielilor generale, precum și creșterea eficienței fabricilor.

Personalizate pentru tine