Tranzactionarea actiunilor Anglo Irish Bank a fost suspendata vineri, dupa ce guvernul a preluat controlul bancii, in urma unui scandal ce a dus la demiterea presedintelui si directorului executiv, informeaza Bloomberg.
Ministrul irlandez al finantelor, Brian Lenihan, a declarat joi ca o injectie de capital de 1,5 miliarde euro (1,97 miliarde dolari) nu ar mai fi solutia "potrivita", urmatorul pas logic fiind "preluarea publica".

Noua actiune adauga Anglo Irish Bank pe lista bancilor detinute in totalitate sau partial de guvernele europene, in mijlocul crizei financiare, care a dus la o recesiune economica mondiala, potrivit NewsIn.

"Nationalizarea totala a bancii este decizia corecta, in astfel de circumstante", a declarat premierul Brian Cowen pentru postul de radio RTE, adaugand ca decizia este in interesul economiei irlandeze.

Legislatia pentru preluari guvernamentale le va oferi actionarilor "compensatii echitabile", in functie de valoarea companiei, in urma unei expertize, a declarat Lenihan. "In cazul in care, in urma expertizei, se constata ca banca nu are valoare, actionarii nu vor primi compensatii", a mai adaugata acesta.

In urma cu o luna, guvernul a aprobat un plan de salvare a Anglo Irish Bank, in urma caruia ar fi preluat 75% din actiunile bancii. Anglo Irish Bank, fondata in 1964, a anuntat printr-un comunicat ca va coopera in totalitate cu guvernul, iar depozitele clientilor sunt in siguranta.

Temerile privind situatia financiara a bancii s-au accentuat luna trecuta,
cand presedintele Sean Fitzpatrick a deminsionat, in urma acuzatiilor conform carora nu i-ar fi informat pe actionari asupra unui imprumut de 87 milioane euro (121,4 milioane dolari) ce i-a fost acordat de banca, pe o perioada de opt ani.

Directorul executiv al bancii, David Drumm, si-a depus demisia ulterior, iar directorul de finante, Willie McAteer, saptamana trecuta.

Lenihan a declarat ca "practicile neaccpetabile"
au afectat reputatia bancii.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri