Banca Mondiala a anuntat ca vrea sa sprijine financiar proiectul Nabucco, daca se va ajunge la o intelegere privind furnizarea de gaze naturale, intre membrii consortiului si tarile furnizoare, scrie Reuters.
”Daca Europa, Turcia si tarile furnizoare de gaz pot ajunge la un acord final ce va permite intrarea Bancii Mondiale in proiect, atunci suntem gata sa oferim sustinere financiara”, a spus directorul Bancii Mondiale pentru Turcia, Ulrich Zachau, potrivit NewsIn.

”Sustinerea nu va tine cont de tarile implicate”, a subliniat acesta.

Premierul turc Tayyip Erdogan a declarat luna trecuta ca tara sa sustine proiectul conductei si nu il va folosi niciodata ca arma in disputele politice.

Dar Erdogan a spus, de asemenea, ca Turcia va revizui sprijinul pe care il acorda, in conditiile in care discutiile referitoare la problemele energetice legate de aderarea la UE raman blocate.

Pentru a-si reduce dependenta fata de Rusia, UE sprijina construirea construirea Nabucco, un gazoduct de 3.300 de kilometri, in valoare de aproape opt miliarde de euro, care sa permita transportarea gazului din regiunea caspica, prin Turcia, Bulgaria, Romania si Ungaria pana la un terminal de distributie din Austria. Proiectul, care ar trebui sa fie gata in 2013, este considerat de multi drept nerealist.

Proiectul a fost afectat de intarzieri si de alte decizii de investitii, de modificari ale legislatiei europene, de dispute intre membrii consortiului care trebuie sa concretizeze conducta si de problema gasirii unor resurse de aprovizionare a gazoductului.

Actionarii consortiului Nabucco sunt OMV (Austria), compania ungara MOL, Transgaz din Romania, Bulgargaz (Bulgaria), Botas (Turcia) si firma germana RWE.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri