Letonia, care se confrunta cu o grava criza economica, ar putea renegocia conditiile imprumutului pe care l-a primit de la Fondul Monetar International (FMI), Uniunea Europeana (UE) si alti creditori, a declarat premierul desemnat Valdis Dombrovskis, citat de AFP.
"Dupa instalarea guvernulului vom redeschide negocierile", a declarat, pentru AFP, premierul desemnat al Letoniei, potrivit NewsIn.

"Suntem siguri ca avem argumente in favoarea unui nou acord, pentru ca intelegerea anterioara a fost incheiata in alte circumstante", a adaugat premierul leton, fara sa dea alte detalii.

Letonia ceruse si obtinuse anul trecut ajutor financiar de 7,5 miliarde euro din partea FMI, UE si alti creditori, printre care Suedia, pentru sprijinul economiei in criza.

Pentru a beneficia de acest imprumut, Letonia trebuie sa lanseze o politica de austeritate pentru a-si stapani deficitul bugetar. Ministrii de finante din tarile membre ale UE, reuniti marti la Bruxelles, au cerut autoritatilor de la Riga sa mentina anul acesta deficitul sub 5,3% din produsul intern brut (PIB).

Dombrovskis, a carui investitura oficiala este asteptata saptamana aceasta, spera sa convinga institutiile de creditare sa accepte un deficit de 7% din PIB.

"Este posibil sa reducem mai mult deficitul bugetar, dar o astfel de masura ar afecta, cu siguranta, economia", a declarat premierul desemnat al Letoniei.

Letonia, fosta republica sovietica cu 2,3 milioane de locuitori care a aderat la UE in 2004, a inregistrat pana in 2007 rate de crestere de doua cifre. Economia Letoniei s-a prabusit, insa, anul trecut sub impactul inflatiei si al crizei mondiale.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri