Institutul Peterson pentru Economie Internationala, un think-tank din Washington, a afirmat ca majoritatea celor 29 de monede pe care le-a studiat trebuie sa cunoasca aprecieri considerabile fata de dolarul american, cel mai accentuat nivel de crestere fiind necesar pentru moneda chineza.

"Principala contrapondere la supraevaluarea dolarului este subevaluarea yuanului, care ar trebui sa se aprecieze cu circa 21% in medie fata de alte valute si cu aproximativ 40% fata de dolarul american pentru a se ajunge la o stare de echilibru", reiese din studiul realizat de economistii William Cline si John Williamson, citat de NewsIn.

Investitorii au preferat dolarul ca refugiu in perioada de criza grava de anul trecut, lucru ce a dus la aprecierea dolarului american cu circa 10%, care, impreuna cu o supraevaluare deja existenta de aproximativ 7%, datand din urma cu un an, a dus la un nivel de supraevaluare de 17% in martie 2009, conform studiului.

Insa la 1 iunie dolarul s-a depreciat la minimul anului 2009, fata de euro si de un cos de valute, dupa ce optimismul privind imbunatatirea economiei mondiale a generat interes in randul investitorilor pentru activele cu grad de risc mai ridicat.

In ciuda recentei perioade de slabiciune, studiul arata ca dolarul american este in continuare "supraevaluat in mod considerabil".

Cline si Williamson au declarat ca dezechilibrele economice cauzate de deficit si supraevaluarea dolarului si subevaluarea yuanului reprezinta riscuri sistemice.

"Este important ca dupa ce lumea va iesi din criza sa restabilim echilibrul", au precizat analistii institutului. Pentru restabilirea echilibrului, Cline si Williamson sunt de parere ca China ar trebui sa renunte la fixarea valorii yuanului de cea a dolarului si sa prefere in schimb un cos de valute.
"Din nefericire, se pare ca in ultimul timp se intampla exact lucrul contrar, autoritatile chineze preferand sa mentina cursul yuanului legat de cel al dolarului, in ciuda revenirii dolarului pe un trend descendent, dupa maximele atinse in luna martie", au adaugat analistii, citati de Reuters.