Fitch avertizeaza ca Marea Britanie ar putea pierde ratingul 'AAA'

Fitch avertizeaza ca Marea Britanie ar putea pierde ratingul 'AAA'

Ratingul suveran al Marii Britanii este expus celor mai mari riscuri, in randul tarilor cu calificative maxime, a anuntat agentia de evaluare financiara Fitch, mentionand temerile legate de deficitul bugetar excesiv, potrivit Bloomberg.

Ratingul este expus riscurilor pentru ca Marea Britanica "necesita cele mai mari ajustari bugetare", a declarat David Riley, analist Fitch. "Perspectiva stabila a ratingului reflecta opinia Fitch ca guvernul britanic va incepe un program puternic de consolidare fiscala anul viitor", a adaugat el.

Marea Britanie a afisat pentru septembrie cel mai mare deficit bugetar de la inceperea statisticilor, in 1993, in contextul in care recesiunea a afectat veniturile din taxe si a majorat costurile de asistenta sociala. Deficitul de 14,8 miliarde lire vine dupa un deficit de 8,7 miliarde lire in aceeasi perioada a anului trecut, a anuntat oficiul national de statistica din Londra, potrivit NewsIn.

"Multe profiluri de ratinguri suverane 'AAA' au fost afectate semnificativ de criza financiara si de recesiunea ce a urmat. Deficitele bugetare deja exagerate si cresterea datoriilor guvernamentale au redus 'spatiul fiscal' de care dispun oficialii pentru a raspunde la viitoarele socuri", a precizat Riley intr-o alta declaratie.

Ratingul Statelor Unite s-ar putea, de asemenea, confrunta cu riscul unei revizuiri, daca pozitia fiscala nu se stabilizeaza in urmatorii ani, a mai spus Riley.

Agentia de evaluare financiara Standard & Poor’s a coborat deja perspectiva ratingului suveran al Marii Britanii de la 'stabila' la 'negativa', din cauza cresterii datoriilor tarii.

Personalizate pentru tine