Productia industriala a Ungariei a crescut in luna aprilie cu 9,7%, avansand pentru a patra luna consecutiv, dupa ce cresterea de 2,8% din martie a fost cea mai mare a ultimilor trei ani, conform unui raport preliminar publicat vineri de biroul ungar de statistica si citat de NewsIn. Media estimata de cinci analisti prevedea o crestere de 7,3%.

In ritm de crestere lunar, productia industriala din Ungaria a crescut cu 1,1%.

Fiind prima tara membra a Uniunii Europene care a beneficiat de un imprumut de la Fondul Monetar International in 2008, Ungaria a trebuit sa reduca cheltuielile de stat pentru a respecta acordul de imprumut. Masurile luate au dus insa la o prabusire a cererii la nivel local si autoritatile de la Budapesta au trebuit sa se bazeze pe zona euro, care cumpara 60% din produsele fabricate sau asamblate in Ungaria, cum ar fi autoturisme Audi sau telefoane mobile Nokia, pentru sustinerea cresterii economice.

"Au fost intr-adevar inregistrate cresteri in sectorul exporturilor, dar nu trebuie sa uitam ca aceste date sunt comparate cu luna aprilie 2009, care a reprezentat cea mai proasta luna a crizei pentru sectorul industrial", a declarat statisticianul Miklos Schindele.

Moneda nationala a Ungariei s-a depreciat pana la un curs de 281 forinti/euro astazi, la Budapesta, fata de cursul de joi de la inchidere, de 281,73 forinti/euro.

Ungaria a iesit din recesiune in al patrulea trimestru al anului trecut, iar cresterea economica a accelerat in primele trei luni ale lui 2010.

Economia Ungariei s-a contractat cu 6,3% anul trecut, dupa ce exportatorii, inclusiv diviziile locale ale Alcoa si Suzuki Motor Corp., au redus productia pentru a compensa scaderea cererii la nivel global. Banca centrala a Ungariei a anuntat ca se asteapta la o crestere a PIB-ului de 0,9% in acest an, informeaza Bloomberg.