Guvernul ungar nu va introduce noi masuri de austeritate, considerand ca acestea sunt principalul motiv al scaderii economice si somajului ridicat, a declarat ministrul Economiei, Gyorgy Matolcsy, iar forintul a inregistrat cea mai puternica depreciere din ultimele sase saptamani.
Matolcsy a afirmat ca executivul de la Budapesta va pastra taxa speciala asupra bancilor, aprobata recent pentru o perioada de trei ani, si estimeaza ca veniturile bugetului de stat vor creste, datorita acestei masuri, cu 200 miliarde forinti (720 milioane euro) numai in 2010, transmite Bloomberg, potrivit Mediafax.

Fondul Monetar International (FMI) si Uniunea Europeana (UE) au suspendat in weekend discutiile cu Ungaria privind evaluarea acordului de imprumut incheiat la sfarsitul lui 2008, avertizand ca guvernul de la Budapesta trebuie sa adopte masuri dure pentru reducerea deficitului bugetar.

Forintul s-a depreciat luni dimineata cu pana la 2,8% fata de euro si se tranzactiona la Budapesta, in jurul orei 7:42, la 289,24 forinti/euro, cu 2,5% peste inchiderea de vineri, de 282,1 forinti/euro.

Moneda ungureasca a revenit astfel la minimul inregistrat pe 7 iunie, cand a fost afectata de declaratiile unor politicieni maghiari, care comparau atunci situatia Ungariei cu cea a Greciei in privinta datoriei de stat.

Potrivit agentiei Reuters, Matolcsy a mai declarat, luni dimineata, pentru postul de televiziune m1, ca reprezentantii FMI si UE s-au aratat ingrijorati de taxa asupra bancilor si de planul guvernului ungar de a plafona salariile din sectorul public, masura care ar afecta inclusiv remuneratia oficialilor bancii nationale.

Ungaria a incheiat in octombrie 2008 un acord pe doi ani cu FMI si UE pentru un imprumut extern de 20 miliarde euro.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri