Europa ar putea ramane fara resurse de gaze naturale in aceasta iarna daca nu se rezolva disputa dintre Moscova si Kiev asupra preturilor la aceste materii energetice, a avertizat saptamana trecuta grupul rus Gazprom, citat de The Business.

Gazprom a amenintat cu triplarea pretului gazelor naturale exportat catre Ucraina sau cu stoparea furnizarii daca Kievul refuza sa ajunga la o intelegere in aceasta chestiune. Oprirea exportului catre Ucraina implica aceeasi masura si pentru Europa de Vest, intrucat Occidentul importa un sfert din materiile sale energetice din Rusia, iar 80% din aceasta cantitate este transportata printr-o conducta ce traverseaza Ucraina. Gazprom intentioneaza sa majoreze pretul cu care vinde gaze naturale Ucrainei pana la 160 dolari pe mia de metri cubi, fata de 50 dolari, cat platesc acum ucrainenii. Totusi, acest pret este sub cel practicat de Gazprom fata de statele vest-europene, in jur de 200 de dolari/1.000 de metri cubi.

Presedintele companiei nationale de gaze naturale din Ucraina, Naftogas, a respins insa ceea ce a numit ultimatumul Gazprom-ului. Rada, parlamentul Ucrainei, a contracarat amenintarile Rusiei marind pentru a treia oara in acest an tarifele de tranzitare, platite in gaz. Gazprom a fost de acord cu dublarea tarifelor de tranzitare si cu aducerea lor in rand cu cele practicate in intreaga lume, dar cu o singura conditie: sa le plateasca in numerar si nu in gaze naturale, propunere respinsa insa de Kiev.

Gazprom este gata sa plateasca tarife de tranzit mai mari pentru a debloca negocierile. Totusi, Ucraina a respins aceasta propunere. Nimic surprinzator, Ucraina este mult mai preocupata de proviziile sale si stie ca Gazprom are intentii mari, a afirmat Adam Landes, analist al pietei petroliere la Renaissance Capital.

Analistii de la Aton Capital considera ca Kiev-ul va pierde lupta si ca va accepta pretului gazului natural impus de Moscova. In acest sens vine si declaratia ministrului ucrainean al Petrolului si Energiei, Ivan Plachkov, care a afirmat ca tara sa va accepta preturile impuse de Gazprom, dar nu inainte de 2007.

Ucraina depinde de Rusia pentru 90% din consumul sau anual de petrol si pentru 40% din necesitatile sale anuale de gaze naturale. Turkmenistan furnizeaza Kiev-ului inca 40% din necesarul sau de gaze naturale, dar si acesta trece prin Rusia.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri