Profitul Exxon Mobil, cea mai mare companie petroliera listata la bursa din lume, a avansat cu 53% in ultimul trimestru al anului trecut, comparativ cu perioada similara din 2009, la 9,25 miliarde de dolari, sprijinit printre altele de cresterea productiei de gaze naturale in SUA si Qatar.
Rezultatele companiei reflecta, de asemenea, profiturile mai mari ale unitatilor de chimicale si rafinare, in conditiile in care revenirea economiei globale a incurajat cererea de chimicale si combustibili, potrivit Reuters, citat de Mediafax.

Performantele diviziei de explorare si productie au fost sprijinite de preturile mai mari ale titeiului, care au urcat cu 12% comparativ cu anul anterior, la aproximativ 85 de dolari pe baril in al patrulea trimestru.

Analistii considera ca producatorul de petrol a fost ajutat, in perioada analizata, si de reducerea taxelor.

Veniturile au crescut in ultimul trimestru al anului trecut la 105,2 miliarde de dolari, de la 89,8 miliarde de dolari in perioada corespunzatoare din 2009. Profitul din rafinare a avansat de la 189 de milioane de dolari la 1,15 miliarde de dolari.

Bugetul pentru 2010 a fost de 32,2 miliarde de dolari.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri