Se spune ca orice vin si orice mancare sunt insotite de o poveste. Cand vine vorba despre ciocolata, minunatiile traditionale belgiene au fost intotdeauna „asortate“ cu personaje de istorie, cu aventuri eroice sau cu un mic strop de magie. Godiva nu face exceptie, insa produsele acestei case sunt rezervate celor care nu-si numara banii de leafa.

O lady fara rutine

Se spune ca, pe la 1057, oamenii din Coventry erau adusi in pragul disperarii din cauza taxelor fara numar impuse de stapanul lor, Lordul Leofric Danezul, mereu implicat in batalii care aveau nevoie de finantare. Impresionata de amaraciunea supusilor, sotia lui Leofric, Lady Godiva, i-a cerut acestuia sa mai reduca din „povara fiscala“. Lordul a reactionat brutal, acuzand-o de „nerusinare“, iar pe supusii sai i-a descris ca fiind niste „plangaciosi nerecunoscatori“. Ca sa-l convinga pe lord de loialitatea si decenta supusilor sai, dar si ca sa-l „taxeze“ pe Leofric pentru calificativul de „nerusinata“, lady Godiva a pus un pariu: daca a doua zi va strabate orasul „purtand nimic in afara de plete“, iar supusii vor ramane in casele lor, fara sa traga cu ochiul, Leofric va reduce taxele.

Zis si facut: a doua zi, Lady Godiva a pornit intr-o plimbare care este si azi celebrata de localnici, iar efectul a fost cel scontat - ca sa o fereasca de rusine, oamenii din Coventry au stat inchisi in case, cu obloanele trase. Fortat de dovada data de sotia sa, Leofric a redus taxele, iar viata a revenit, pentru o vreme, la normal. In timp, Leofric a fost dat uitarii, insa Lady Godiva a ramas o eroina a locurilor, amintita veac dupa veac in picturi si tapiterii, sculpturi si romane cavaleresti.
In urma cu 80 de ani, Joseph Draps, un belgian „maestru ciocolatier“, si-a platit tributul de respect fata de lady, denumind prima sa linie de produse Godiva, nume pe care produsele urmasilor il poarta si azi.

Design de lux

Draps spunea despre ciocolata lui ca urmeaza o traditie a tuturor artelor - perfectionarea, asemanand evolutia produselor sale cu a arhitecturii, picturii, cristalelor si traditionalelor dantele. Cu Piata Mare a Bruxellesului si cu picturile lui Rubens in minte, Draps a purces sa lanseze produse unice, manufacturate, ambalate la un nivel de lux fara precedent in istoria ciocolateriilor belgiene. Astfel, in 1926, Joseph Draps arunca pe piata primele piese Godiva, in forma de scoici, stele de mare si alte vietati marine, toate imbracate in foite aurite. Succesul acestora l-a determinat sa-si deschida un magazin propriu in istorica locatie a Pietei Mari, la doi pasi de Cafeneaua Scriitorilor, un amplasament care se bucura de trei ori pe an de cele mai grandioase expozitii de flori din Europa.

Standardele impuse angajatilor au fost pastrate de-a lungul timpului, astfel incat, in epoca marketingului de raritati, ciocolateria si-a castigat renumele de standard de excelenta in domeniu. Bulgarii auriti (gold ballotins, „semnatura“ companiei), adecvarea ambalajelor la anotimpuri si la sarbatori, combinarile de piese diferite de ciocolata sau chiar simplul concept de ciocolata premium pot fi considerate marci inregistrate ale Godiva, chiar daca birocratia aferenta nu exista.

America si secretele

De la lansarea pe piata americana, in 1966, Godiva a ocupat fara intrerupere primul loc la categoria ciocolatelor de lux. Statele Unite gazduiesc astazi peste 200 de magazine specializate ale Godiva, iar produsele sunt raspandite in alte 1.000 de locatii de retail. Dupa cucerirea Japoniei, Godiva a fost recunoscuta „ambasadorul ciocolateriei belgiene in lume“, titlu care, pus alaturi de alte nume celebre precum Côte d’Or sau Neuhaus, este o distinctie egala cu acordarea unui titlu de noblete.

In lumea deserturilor, Godiva si-a castigat renumele de excelenta prin combinarea perfecta a unui marketing stimulant, o prezentare sofisticata, conditii restrictive de expunere si depozitare (la fel de dure ca in cazul vinurilor de colectie), o distributie restransa la locatii de lux, dar, in primul rand, printr-un gust unic. In categoria lor, ciocolatele Godiva sunt echivalentul caviarului iranian, al sampaniei Salon sau al trufelor negre.

In mare, retetele Godiva se reduc la alegerea unor ingrediente premium. In afara de acestea insa, combinatiile si proportiile raman secrete, la fel ca „micile“ adaosuri de condimente care fac unice aceste produse.
Tehnologic vorbind, exista doua mari metode de a fabrica micile perle: imbracarea si turnarea. La „imbracare“, centrul este prestabilit (caramel, cirese, trufe etc.), iar peste el se toarna un strat de ciocolata fina, adecvata gustului din centru. La „turnare“, se scurge ciocolata topita peste forme de metal (scoica, stea de mare etc.), se scurge inapoi surplusul si, in functie de gust si de consistenta, se alege umplutura. Dupa care, cand ansamblul este racit, se asaza un „fund“ de bomboana. Formele de fructe de mare, de fructe, alune de orice fel sau doar geometrizate sunt umplute cu cele mai bune si aromate alune, alune de pamant, fisticuri, creme si trufe.

Ciocolata dulce-amaruie si ciocolata cu lapte contin boabe de cacao dintre cele mai aromate. Procesate astfel incat sa castige maximum de catifelare, cu un procent perfect calculat de unt de cacao si smantana foarte grasa, bomboanele si tabletele dobandesc o aroma greu de confundat. Tot Godiva a reusit sa produca un mic spasm pe piata produselor traditionale americane, lansand o alternativa la eternul unt de arahide - untul de migdale. Mai pretentios, mai fin si mult, mult mai scump, noul produs a reusit totusi sa smulga cateva procente din piata arahidelor. Cat despre alunele de diverse soiuri, acestea trebuie sa treaca de cel mai aspru standard din lume, The U.S. Grade #1. Ciresele si celelalte fructe sunt alese din fermele cele mai apropiate de „perfectiunea ecologica“, fara niciun fel de coloranti, conservanti sau adaos de arome.

De altfel, ciocolatele cu fructe sunt si cele mai scumpe din cauza faptului ca bucatile de pulpa sunt trecute printr-un proces lung, complicat si foarte scump de deshidratare, condus in asa fel incat sa nu se piarda nimic din gust si din parfum. Singurul adaos practicat la ciocolatele obisnuite sau la cele cu fructe este cel de sirop natural de cirese sau de unt de zmeura, ambele imposibil de reprodus
artificial. E aproape de inteles de ce o cutie de 15 biscuiti poate sari de 10 euro, iar una de 144 de piese de 48 de feluri ajunge la 130 de euro. Recordul de pret il detine cosul „Decadence Springtime“, la 150 de euro, cu doar cateva bomboane, dar cu un bonus de retete, cacao super-selectionata si ingrediente rare. Mai exista si bomboane care pot fi cumparate „la bucata“, pentru 1,5-2 euro, mai ales din randul pralinelor „semnatura“, al caramelurilor cremoase, spumelor de fructe sau al celor cu interior de brandy, sirop de artar sau ganache. Dar acestea nu pot fi gasite decat in ciocolateriile proprii ale firmei, adica in vreo 70 de locatii din Europa.