Giovanni „Gianni“ Versace este, fara indoiala, unul dintre simbolurile secolului trecut. Crescut cu foarfeca si acul cu ata in mana, ajuns printre cei mai bogati oameni din industria modei, Versace nu si-a uitat niciodata radacinile. Chiar si cand viata sa devenise un lung sir de excese, iar conturile ii asigurau un trai la care cei mai multi dintre sefii caselor de moda nici macar nu viseaza, Versace repeta oricui il asculta: „Eu nu sunt un designer, ci un croitor“.

Charisma. Acesta este cuvantul pe care il rostesc prima oara toti cei care au avut sansa sa se apropie vreodata de Versace. Din copilarie si pana cand drumul lui s-a intersectat cu un asasin psihopat, Versace a avut talentul de a-i face pe oameni sa se simta bine cu ei insisi. Cand toata lumea se batea in extravagante haute-couture, Versace aducea pe „catwalk“ jeans cu linii clasice. Cand supermodelele isi disputau salarii de director de corporatie internationala, Versace era printre primii care coborau in strada si alegeau oameni obisnuiti pentru urmatoarea prezentare de moda.

Legenda spune ca nicio haina gandita de Versace nu a parasit atelierele sale inainte de a fi fost probata de el sau de sora sa, Donatella. Esential era, inainte de aspect, ca toate hainele sa „cada“ bine pe corp, sa fie mai degraba confortabile decat spectaculoase. De fiecare data cand a fost vorba de spectacol, Versace a castigat toate confruntarile cu marii designeri. Secretul succesului insa, dupa cum singur povestea, era legat tot de confort. Un manechin, oricat de scolit ar fi in actorie, zambeste altfel atunci cand se simte in largul sau. Hainele trebuie sa te bucure, nu sa te transforme intr-un suport rigid.

Filosofia lui Versace, simpla si eficienta, este legata de inceputul relatiei sale cu moda. Din copilarie si pana la 25 de ani, cand a parasit cuibul parintesc, a trait o interminabila ucenicie in atelierul de croitorie al mamei sale, Francesca. Alaturi de Santo, fratele sau, si de Donatella, Gianni Versace realiza cea mai simpla, dar si cea mai subtila munca de atelier, fiind insarcinat cu alegerea pietrelor pretioase sau semipretioase, a impletiturilor de aur sau de argint si a materialelor din care mama sa urma sa croiasca. In cel mai pur stil italian, Versace a invatat importanta raportului dintre utilitate, confort si pret.

Reggio Calabria, oraselul tineretii sale, nu era nici statiune de lux, nici vreun monolit industrial, nici bogat, nici sarac, nici campus universitar, nici sat de pescari. Era, pur si simplu, o reproducere la scala redusa a intregii Italii, lucru care l-a ajutat pe Versace sa inteleaga in profunzime ce asteapta oamenii de la haine. Intr-o era pop flamboaianta, Versace s-a lasat dus de valul renascentist al lui Andy Warhol, creand de fiecare data modelele pe care lumea le astepta fara sa stie.

Fiecare linie adusa pe piata s-a asemanat cu acel cuvant care-ti sta pe limba, dar un lapsus te impiedica sa-l rostesti. Au fost linii care s-au aflat cu un sfert de pas inaintea vremurilor, modele de care era nevoie, dar ceva lipsea din ceea ce designerii incercau sa prezinte. Versace a construit o cariera rostind cuvantul asteptat cu o fractiune de secunda inaintea celorlalti.

Regele stralucirii

Din 1946 pana in 1971, cand si-a terminat studiile de arhitectura, Versace a fost un necunoscut despre care nimeni nu avea vreun motiv sa creada ca va deveni vreodata o vedeta a lumii modei. La mijlocul anilor ’80 insa, era neoficial incoronat „rege al stralucirii“. „The king of glamour“ este expresia folosita in presa acelor ani si porecla care l-a insotit tot restul vietii. Dar a fost nevoie de un drum mai mult decat anevoios pentru ca Versace sa ajunga de la prima rochie, conceputa cand avea doar noua ani si vanduta in magazinul mamei sale, la miliardarul care construieste hoteluri-refugiu de lux.

In 1972, pe vremea cand Milano nu era inca detronat de New York si Tokyo in topul „capitalelor modei“, Versace a ajuns, cu un efort financiar deosebit, sa lucreze la Florentine Flowers, o doamna generoasa, cu o cariera de designer relativ ratata. Dar simplul fapt ca magazinul acesteia era in Milano l-a ajutat pe Versace sa capete vizibilitate. In 1973 era „corupt“ de De Parisini, in Santa Margherita, unde concepe prima linie completa, de haine „instant“ pentru vara. Cu un succes de piata aproape imediat, Versace a fost racolat de Novara si Ancona, apoi de Alma, dupa care se ocupa de linia feminina de piele si seude de la Complice.

In 1978 isi deschide un magazin propriu in via Spiga din Milano si urca prima oara pe scena, cu o colectie „semnata“, lansand in acelasi timp logo-ul care avea sa-i aduca notorietate - capul Meduzei. Simplu si direct: Meduza ii transforma pe oameni in stane de piatra privindu-i, Versace ii amutea aratandu-le propriile creatii.

O viata de trofee

In 1982, Versace castiga unul dintre cele mai ravnite premii din lumea modei - „L'Occhio d'Oro“, pentru colectia sa de toamna/iarna, o fantezie de piele, lana si aluminiu. Revenind la conceptul de „haine pe care sa le imbraci in magazin si sa pleci imbracat cu ele“, numite „haine instant“ mai mult in gluma, Versace da prima sa mare lovitura de piata cu linia „Instante“. In 1989, „Atelier Versace“ devenea locul unde cei mai promitatori tineri designeri isi plateau tributul fata de noul maestru si croiau, sub indrumarea sa, hainele din linia Versus, prima linie destinata exclusiv tinerilor. Consacrarea definitiva a venit in 1990, odata cu lansarea Classic V2 si a reactualizarii jeans-ilor. In 1991, Versace ajunsese la al patrulea Occhio d'Oro.

Cand nu mai ramasese nimic de cucerit in Europa, s-a mutat in Miami Beach, Florida, unde a cumparat un adevarat palat. Locul a devenit in scurt timp a treia resedinta ca notorietate din SUA, dupa Casa Alba si „ferma de iepurasi“ a lui Hugh Hefner (The Mansion), mai ales datorita interminabilelor petreceri care adunau vedete de prim rang. In acelasi an, 1992, Versace lovea adanc in puritanismul si conservatorismul in care moda americana parea sa se fi blocat, lansand o linie de haine de piele de o sexualitate exploziva. In razboi cu creatorii „bastinasi“, Versace s-a confruntat rapid cu o campanie de presa in care era acuzat ca, de fapt, imperiul lui se bazeaza pe banii Mafiei, nu pe vreun merit personal. Ziarul care a insistat cel mai mult pe acest subiect, un cotidian (culmea!) londonez, a pierdut procesul intentat de Versace, iar cei 150.000 de dolari amenda au fost suficienti pentru a convinge si ziarele americane sa inceteze campania.

Au urmat ani buni. Filme cu succes de casa, seriale, dar mai ales o armata de vedete si supermodele au contribuit din plin la succesul Gianni Versace SpA, compania in care designerul era asociat cu sora si „muza“ sa, Donatella. Insa, dupa o viata ca-n filme, succesul nu se putea incheia decat in acelasi ton. Cand se hotarase sa renunte, macar partial, la lumea modei si sa se retraga in afacerile cu hoteluri, dupa ce a reusit sa puna pe picioare unul dintre cele mai luxoase hoteluri din lume, cand totul parea perfect, iar cei 51 de ani ai sai nu erau decat inceputul unei noi tinereti, Versace a fost asasinat de un psihopat care mai ucisese trei homosexuali notorii din Miami. Ca intr-o scena de film de mana a doua, asasinul, Andrew Cunanan, s-a sinucis pe un yacht, in momentul in care a fost inconjurat de politisti.

Insa Versace a mai castigat o data si dincolo de moarte - „Metropolitan Museum of New York“ si „Victoria and Albert Museum“ din Londra sunt doar doi dintre organizatorii unor retrospective monumentale ale creatiilor sale.