Daca exista ceva special care tine in picioare economia Greciei, atunci, fara indoiala, este vorba desprese turism. Milioane de straini calca pe pamantul istoric al Greciei, fiecare petic fiind promovat in pliante sau pe Internet. Nimic nu se compara insa cu insulele acestei tari mediteraneene, imprastiate haotic prin marile din sudul Europei. Daca intrebi turistii care s-au intors din vacanta petrecuta in tara lui Homer cat de placut e un sejur acolo, toti o sa vorbeasca in termeni elogiosi despre ce au vazut si cu strambaturi din nas cand vine vorba despre servicii. Asta despre partea continentala a tarii. Pentru ca, imediat cum subiectul se muta spre insule, tonul se schimba. Alte peisaje, alta atmosfera, alti oameni. Iar ca sa numesti una dintre insule drept cea mai potrivita pentru concediu, deja comiti un sacrilegiu. Pentru ca nici una nu se compara cu cealalta. Cele cateva zeci de insule sunt impartite dupa diverse criterii, cel mai important fiind cel legat de marea in care se afla fiecare grup. Insulele Cyclos Cicladele, supranumite „perlele Marii Egee“, sunt in numar de 50 si numele Cyclos e semnificativ pentru imaginea acestora vazuta de la inaltime: par a se roti in jurul centrului, insula sfanta Dilos. Originea vulcanica este „vinovata“ pentru frumusetea reliefului, contrastul dintre rocile cu tenta rosie si apa verde-albastra fiind magnific. Daca adaugam si albul caselor risipite din loc in loc, la ferestrele carora atarna neglijent florile multicolore, intelegem de ce multi refuza sa revina pe continent. Fiecare dintre insulele Cyclos are propriile arme prin care isi cucereste turistii, de la viata de noapte de pe Mikonos, pacea care domneste pe Folegandros si Anafi, si pana la spectacolul de pe Santorini. Daca cineva doreste sa le viziteze intr-un numar cat mai mare, trebuie sa apeleze la liniile de ferryboat ce pleaca din Pireu. nici un traseu insa nu va reusi sa le acopere pe toate, asa ca este de preferat sa ne oprim in fiecare an pe cate una. Insulele Dodecanese Isi trag numele din numarul lor (dodeca=12) si au fost botezate astfel atunci cand toate au protestat fata de birurile impuse de Turcia. Se intind chiar la cativa pasi de coastele Turciei, iar istoria lor s-a legat intotdeauna de norocul - sau ghinionul - adus de nimfa Rhodos, cea care avea sa dea numele celei mai cunoscute insule dintre ele. Istoria acestui mic grup de insule a fost dintotdeauna zbuciumata, ele fiind in permanenta ocupate de cate una dintre marile forte ale vremii: Imperiul Roman, Imperiul Bizantin, cruciatii Sf. Ioan si pana la turci, in 1912, inlocuiti apoi de italienii care le-au detinut si le-au exploatat pana in 1947, cand au revenit din nou Greciei. Evident ca au ramas marturii ale acestui zbucium: Templul lui Apollo si Teatrul Roman in Kos, Pestera Sfanta a Apocalipsei din Patmos, Manastirea Sfantului Ioan. Pe cea mai mare insula, Rhodos (declarata oficial cel mai insorit loc din Europa), candva un adevarat oras-stat, exista inca Palatul Gran Maestri, Odos Ippoton, Strada Cavalerilor sau Acropolele, insa cea mai mare pierdere o reprezinta, fara indoiala, distrugerea Colosului, una dintre cele 7 minuni ale lumii. Astazi, turismul a inflorit pur si simplu, demonstrand lumii ca ospitalitatea celor din insule nu a disparut niciodata. Insulele Ionice In partea de vest a Greciei continentale se afla Insulele Ionice, plasate in Marea cu acelasi nume, la cativa kilometri de coastele Albaniei, cunoscute pentru clima blanda, ploioasa pe timpul iernii, cu munti vesnic verzi si ape limpezi si calde. Nici istoria lor nu a fost mai putin tensionata decat a restului tarii, dar ocupatia venetiana din secolele XIV-XVIII a lasat in urma superba arhitectura specifica. Ceva mai tarziu, francezii si englezii au poposit si ei cu randul aici, ramånånd amprente adanci in cultura locala. Din 1864, insulele au revenit Greciei pentru totdeauna, construindu-si propria identitate. Desi pline de vestigii si monumente, multe dintre ele au fost reconstruite in urma puternicului cutremur din 1954 care le-a distrus in mare parte. Insula Ithaka este taramul legendar al lui Ulise, iar Zakyntos - locul de origine al lui Solomos, poetul care a scris Imnul National. De-a lungul minunatelor plaje, legate de continent atat pe apa, cat si pe calea aerului, statiunile ofera aproape tot ceea ce-si poate dori un turist in vacanta, ziua ori noaptea, pentru a se distra sau a se odihni. Cea mai cunoscuta dintre insulele Ionice ramane Corfu, insula celor 3 milioane de maslini vesnic verzi, cu tavernele atat de cautate, satele de pescari, arhitectura venetiana si multa distractie. Golful Saronic La doi pasi de Atena se afla insulele din Golful Saronic, practic o prelungire a Atenei catre mare, fiind aruncate in calea tuturor vapoarelor. Istoria lor se leaga de cea a orasului de pe „uscat“, si chiar se pot mandri ca Navplion si Egina au fost capitale ale Greciei mari. Ce le deosebeste insa este atmosfera specifica unor insule, salbatica si curata, intrerupta pe alocuri doar de micile porturi pescaresti, in care poti descoperi cladiri construite in stilul neoclasic si strazi pavate cu piatra. Turistii occidentali sunt in continuare uluiti de numarul urias al ambarcatiunilor ce opresc in port, de al magazinelor si cafenelelor, ca sa nu mai vorbim despre imaginea creata de caii si magarii ce se plimba agale prin mijlocul orasului. Kythera este una dintre putinele insule pe care turismul modern nu a reusit sa patrunda, ramanand departe de „binefacerile“ aglomeratiei din marile centre turistice. Insulele Sporade Unul dintre grupurile de insule mai putin cunoscute marelui public sunt Sporadele, situate in nord-estul Atenei, pana spre coastele Turciei. Practic, sunt destul de imprastiate, jumatate (Sporadele de nord) fiind langa tarmul Greciei continentale, iar cealalta jumatate (Sporadele de est) - la cativa pasi de Turcia. Cele din nord au o vegetatie cu adevarat luxurianta, cu mici cascade care coboara de pe dealurile inverzite si vai ce sfarsesc pe plajele fine. Cele din est se bucura de arhitectura civilizatiilor care i-au ocupat taramurile de-a lungul anilor. Caracteristica lor principala este totusi lipsa masiva a turistilor, ceea ce le confera un farmec aparte, apreciat de cei care vor sa descopere primii locuri salbatice, oameni simpli si obiceiurile lor nealterate de civilizatia secolului XXI. Recomandarea SFin: Creta Creta are un loc aparte atat in turismul grecesc, cat si in impartirea administrativa. Din cauza dimensiunilor sale (este a cincea ca marime din Mediterana), nu face parte, practic, din nici un arhipelag. De-a lungul istoriei a stat marturie evenimentelor ce au legat Europa, Africa si Orientul, iar multe din cele ce s-au petrecut aici au lasat cate un semn vizibil si astazi. Insula are 260 de kilometri lungime si doar 30 latime, cu o suprafata de circa 300 de km patrati. Este brazdata de un lant muntos, ca o coloana vertebrala care o strabate de-a lungul spinarii sale, cu varful Oros Psiloriti ce se ridica pana la 2.456 de metri. Locuitorii de aici sunt cunoscuti pentru spiritul lor liber, acelasi care i-a impins in multe razboaie, incepand din vremea regelui Minos si pana la rebeliunile impotriva turcilor. Dincolo de munti, raurile ce coboara catre tarm sunt una dintre atractiile insulei, iar orasele, ridicate de-a lungul secolelor, inseamna deopotriva muzee, temple, castele, ulei de masline, mancare delicioasa, vin renumit, vegetatie unica, muzica din belsug, sporturi nautice, hoteluri de toate felurile si mult soare.