M-am oprit in cele din urma la superbul album al grupului Genesis - aflat oricum pe lista - pentru ca de cateva saptamani se afla pe locul 1 in topul amintit, dar si din nostalgia provocata de un comentariu la articolul precedent, ce amintea de Cornel Chiriac. In 1973, SELLING ENGLAND BY THE POUND a fost primul album ascultat de mine la Metronom – dragoste la prima... auditie, pentru muzica grupului, pentru emisiune si pentru prezentator. Profit de ocazie sa aduc un modest omagiu acestui mentor al meu intr-ale muzicii bune, fiindca iata, luna trecuta s-au implinit 35 de ani de la disparitia sa tragica. O, tempora ! Cei ce l-au auzit vreodata prezentand muzica, isi amintesc rolul major al emisiunilor sale in educatia noastra muzicala, in epoca cenusie in care ascultam cu religiozitate muzica „decadenta”, neagreata de sistem, cu antena tranzistorului legata de calorifer pentru atenuarea cinicului bruiaj, sau schimband intre noi vinyl-uri din ce in ce mai uzate, pana cand nu mai stiai daca unele sunete se datorau muzicii sau zgarieturilor. Il puteti (re)auzi pe Cornel Chiriac in inregistrarile complete ale trei emisiuni Metronom din anii aceia, aflate pe site-ul Europei Libere. Emotionant. Dumnezeu sa-l odihneasca.

Genesis in era arhanghelului Gabriel


A fost odata ca niciodata, cu mult timp inainte ca Phil Collins sa abandoneze bateria in favoarea baladelor comerciale cu mare priza la public, inainte ca Peter Gabriel sa revolutioneze muzica video si sa devina un promotor de seama al curentului World Music, si inainte ca Steve Hackett, Mike Rutherford si Tony Banks sa se dedice experientelor solo mai mult sau mai putin incununate de succes... A fost un mare grup britanic de muzica progresiva, numit Genesis. Legenda s-a nascut in 1970 si s-a destramat in 1975, desi primul album Genesis aparuse in 1969, iar dupa plecarea lui Peter Gabriel in 1975, trupa a continuat sa cante sub acest nume, ulterior fara Hackett, iar in cele din urma si fara Collins.

Radacinile grupului Genesis merg inapoi pana prin 1965, cand nucleul Peter Gabriel (voce, flaut) – Mike Rutherford (bass, chitara 12 corzi) – Tony Banks (pian, orga) inregistra deja demo-uri, alaturi de Anthony Phillips (chitara 6&12 corzi), sub numele New Anon. In 1967, grupul devine Genesis si ulterior inregistreaza cateva single-uri, fara prea mare succes. Primul album, FROM GENESIS TO REVELATION apare abia in 1969, in formula Gabriel-Banks-Rutherford-Phillips, cu trei bateristi alternativi. Amestecul de stiluri specifice sfarsitului acelui deceniu nu anunta prea mult din orientarea progresiva ulterioara, dar dadea deja masura talentului vocal unic al lui Peter Gabriel. Amintind pe alocuri de Moody Blues sau Bee Gees (perioada veche, nu cea disco!), predominant acustic, folk-rock, acest prim album nu e asa de rau, dar deseori e facut uitat de membrii grupului, nu prea mandri de rezultat.

Cu un nou baterist, John Mayhew, grupul inregistreaza TRESPASS (1970), considerat de multi fani drept adevaratul debut, deoarece, desi pastreaza influente folk, albumul marcheaza inceputul legendei. Cantecele devin mai lungi, au intensitate dramatica si includ parti complexe ale tuturor instrumentelor. Pasaje sonore multi-level imbina influente ale muzicii clasice cu dinamica acustic-electrica a rock-ului si cu versuri epice. Este sesizabila influenta stilului de interpretare la chitara a lui Phillips, prezenta si pe albumele urmatoare, desi acesta paraseste grupul dupa inregistrarea albumului. Piesa de rezistenta “The Knife” traseaza directia explorarilor sonore si conceptuale ulterioare ale grupului.

Mayhew este inlocuit la tobe si percutie de Phil Collins, care aduce ocazional si o noua voce grupului. Chiar inainte de inregistrarea albumului NURSERY CRIME (1971), formula este completata cu chitaristul de mare valoare Steve Hackett. Sosit tarziu, acesta abia apuca sa interpreteze cateva pasaje, majoritatea partilor de chitara fiind sustinute de Rutherford. „The Musical Box”, piesa centrala a albumului (care a influentat si titlul acestui serial), se deschide cu chitara acustica, voci si sunete similare muzicii din TRESPASS, dar curand cantecul creste in agresivitate prin dialogul chitara-keyboards, iar bateria lui Collins este exact ce lipsea grupului pentru a atinge „next level”. Apoi iuresul se opreste si cantecul se indreapta spre punctul culminant, una dintre cele mai dinamice si emotionante secvente din istoria grupului. Coloana vertebrala a albumului este completata de „The Return Of The Giant Hogweed” si „The Fountain Of Salmacis”.

Completarea line-up-ului cu Steve Hackett (chitara) si Phil Collins (baterie/voce) a condus grupul spre un idiom rock progresiv predominant, desi momente folk-rock se vor regasi pe toate albumele. Hackett continua linia melodica 12-string promovata inainte de Phillips, dar o alterneaza cu un sunet electric mai agresiv. Collins, fara indoiala cel mai bun baterist al grupului de-a lungul vremii, contribuie atat la schimbarea amplitudinii sunetului cat si la secventele vocale. Tony Banks adauga un sunet inconfundabil de mellotron si orga, suplimentat deseori de pian acustic / electric si sintetizator. Alt element distinctiv al acestui sunet clasic Genesis este falsetto-ul folosit uneori de Peter Gabriel. Stilul teatral al interpretarii sale vocale se potrivea de minune cu reprezentatiile live ale grupului din acea perioada. Gabriel folosea masti, machiaje si cadre narative pentru introducerea cantecelor epice, transformand concertele in adevarate evenimente multimedia, asa cum vor fi si concertele sale solo de mai tarziu. Genesis a devenit repede un grup foarte apreciat pentru prestatiile sale live in acest stil teatru-rock.

FOXTROT (1972) reprezinta o treapta mai sus, unul din cele trei albume cheie ale perioadei Gabriel. De fapt, valoarea productiilor muzicale Genesis a fost continuu ascendenta in perioada Gabriel, pana la despartirea din 1975. Punctele forte ale albumului includ clasicul "Watcher Of The Skies", incheiat cu o tema puternica de mellotron, satira sociala „Get’Em Out By Friday”, si fireste "Supper's Ready", o piesa conceptuala de 23 minute, sofisticata, cu versuri complexe si inteligente, ce ocupa intreaga fata a doua a vinyl-ului original. GENESIS LIVE (1973) este primul album in concert al grupului, si singurul oficial din perioada Gabriel pana la aparitia box-set-ului ARCHIVES VOL. 1, continand interpretari de valoare ale pieselor de rezistenta din cele trei albume precedente.

Dupa SELLING ENGLAND BY THE POUND (1973), bijuteria de care ne ocupam separat mai jos, la sfarsitul anului 1974 apare dublul album THE LAMB LIES DOWN ON BROADWAY, ce marcheaza apogeul istoriei grupului in era Peter Gabriel. Cu o distributie larga de personaje, albumul conceptual desfasoara pe parcursul a 23 de cantece povestea scrisa aproape exclusiv de Gabriel, despre strania calatorie a artistului graffiti Rael. Scena se muta de pe strazile si subteranele New-York-ului, la peisaje suprarealiste pline de creaturi mitologice si imagini freudiene. Muzical, albumul este o panorama a sunetului Genesis, oferind pasaje lirice de mare finete in alternanta cu pasaje instrumentale complexe. Insa departarea creativa acumulata intre Peter Gabriel si ceilalti membri ai grupului in elaborarea acestui album, se accentueaza in cursul turneului de promovare si in mai 1975, acesta isi anunta plecarea, intr-un moment de mare succes, inclusiv comercial.

Genesis, dupa era noastra

Dupa ce grupul testeaza se pare cam 400 de posibili inlocuitori, Phil Collins preia lead-vocals. Genesis ramas cvartet, se intoarce in studio pentru A TRICK OF THE TAIL (1975), care pastreaza ceva din stilul anterior, neducand imediat intr-o directie fundamental diferita, ca si urmatorul, WIND AND WUTHERING (1977), ceva mai sters. Cantecul „Your Own Special Way” prefigureaza stilul Collins de mai tarziu. Dar curand dupa acest album, Steve Hackett isi anunta si el plecarea, Rutherford preluand partile de chitara pentru urmatoarele albume de studio. Albumul AND THEN THERE WERE THREE (1978) consemneaza reducerea la trio si noua directie pop-comerciala, dar succesul vine de unde nu banuiesti, albumul primind primul Gold din istoria grupului. Dupa DUKE (1980), ABACAB (1981) si auto-intitulatul GENESIS (1983), printre cateva live-uri si compilatii, apar albumele de mare succes comercial INVISIBLE TOUCH (1986) si WE CAN’T DANCE (1991), dupa care Collins paraseste si el grupul. CALLING ALL STATIONS (1997), ultimul album de studio al grupului, cu noul vocalist Ray Wilson, dezamageste. De-a lungul urmatorului deceniu vor apare diverse compilatii, vor fi si una-doua regrupari concretizate in compilatii sau CD/DVD live. De notat intre acestea box-seturile GENESIS ARCHIVES VOL. 1 (perioada 1967-1975) care include multe raritati, VOL. 2 (1976-1992) si mai nou, box-set-ul GENESIS 1970-75 care include discografia de aur in format SACD, plus bonusuri audio-vizuale inedite, si care apropos, se mai gaseste intr-unul din magazinasele de la Muzica, parca si la Carturesti.

Vor fi destui cei care vor argumenta ca Genesis a ramas o trupa mare si in era post-Gabriel, si intr-un fel au dreptate, deoarece trecerea la un stil mai accesibil pop-rock si concesiile comerciale au sporit considerabil audienta grupului. Ascult uneori cu placere 2-3 albume din aceasta perioada, totusi fac totusi parte dintre cei, destui la numar, care considera ca perioada de referinta a grupului Genesis este cea in care competitorii se numeau Yes, Pink Floyd, King Crimson, Jethro Tull, Van der Graaf Generator sau Emerson, Lake & Palmer, adica epoca line-up-ului Gabriel-Banks-Rutherford-Hackett-Collins, ce a produs cinci albume, dintre care patru de 5 stele. Dupa cum, vor fi destui care sa aleaga opera magna THE LAMB LIES DOWN ON BROADWAY ca reprezentativ pentru aceasta formula clasica si nivelul ridicat atins de ea candva, si iarasi ar putea avea dreptate. Am preferat SELLING ENGLAND BY THE POUND, de valoare sensibil egala, dar mai echilibrat muzical, zic eu. Oricum, chiar daca ma opresc la acest album, recomandarea mea e sa ascultati in ordine cronologica toate albumele 1970-74.

Selling England By The Pound, 1973


Dupa succesul FOXTROT, Genesis consolideaza experienta muzicala acumulata in acest album mult mai bine echilbrat structural, dupa parerea mea, decat toate celelalte, alternand permanent pasajele de forta cu cele delicate. O colectie de scurte povesti si parabole se asambleaza ideal intr-o balanta muzicala ce face din acest album de rock progresiv unul de referinta. In ciuda aparentei dominari a liniei melodice de catre keyboards, toti membrii grupului isi aduc contributia in egala masura la sunetul aproape perfect. Toate compozitiile si aranjamentele apartin intregului grup, ceea ce puncteaza in plus la impresia de coeziune, eliminand orice hiatus din expresia muzicala. Din punct de vedere tehnic, sunetul este si el superior albumelor anterioare, fiecare instrument se aseaza perfect in mix, iar frecventele bass nu mai sunt dominante.

Peter Gabriel deschide in „a capella” DANCING WITH THE MOONLIT KNIGHT: „Can you tell me where my country lies? said the Unifaun to his true love’s eyes. It lies with me, cried the Queen of Maybe, for her merchandise, he traded in his prize...”. Secventa vocala este absolut memorabila. Sustinuta apoi de pian si sunetul usor medieval, ca de lauta, al chitarei acustice, vocea construieste gradual o superba epica, deplangand spiritul mercantil din societatea engleza. In versurile cantecului se regaseste de altfel si titlul albumului, „vanzand Anglia la bucata / livra” sau „vanzand Anglia pentru o lira sterlina”, cum tradusese regretatul Cornel Chiriac, cu aproximativ acelasi sens. Cantecul creste treptat in intensitate pe coruri construite de mellotron si acorduri de chitara....”Young man says you are what you eat - eat well, Old man says you are what you wear - wear well"...perspectiva diferita a generatiilor intr-o tara obsedata de aparente sociale...facand loc apoi dialogului aproape de fuziune dintre Hackett si Banks, punctat de baterie. Refrenul e sustinut de coruri simulate de mellotron, apoi dupa o noua alternanta viguroasa keyboards-chitara electrica, cantecul se stinge treptat in tema subtila sintetizator-chitara acustica.

I KNOW WHAT I LIKE (IN YOUR WARDROBE)
muta accentul pe umor. Hackett si Banks repeta o secventa scurta de-a lungul intregului cantec, iar bateria puncteaza sacadat povestea lui Gabriel despre tanarul aparent lipsit de directie si vointa, ce tunde gazonul, si e multumit de situatia sa, dupa cum va preciza corul in refren: „I know what I like and I like what I know”. Binevoitorii din jur ii ofera tot felul de sfaturi despre cum ar trebui sa-si organizeze viata. Versul „It’s one o’clock and time for lunch, hum-to-dum-to-dum, when the sun beats down and I lie on a bench, I can always hear them talk” explica si coperta albumului ...Grupul experimenteaza sunete noi, notabil fiind cel al pianului electric si orgii folosind simultan aceeasi coarda pentru simularea sunetului masinii de tuns iarba la inceputul si sfarsitul cantecului.

O partitura de pian a la Rachmaninov introduce FIRTH OF FIFTH, dupa care Gabriel dezvolta o elegie filosofico-religioasa despre efemeritatea vietii in drumul spre moarte... ”The path is clear, though no eyes can see the course laid down long before”...vocea este sustinuta de chitara acustica si orga, intrerupta de un superb pasaj de pian si flaut, apoi sintetizatorul iuteste ritmul, dupa care dialogul chitara electrica-bass conduce unul dintre cele mai frumoase pasaje ale muzicii Genesis, spre finalul resemnat-filosofic... „the sands of time were eroded by the river of constant change”. Collins preia partitura vocala in delicata balada folk-rock MORE FOOL ME, cantand despre tristetea sfarsitului dragostei „since you’ve gone”, in acorduri blande de chitara acustica...ridicari de ton doar pe refren...si sfarseste la fel de delicat: And the lady would say that she’d had enough, wandering around on her own” .

Crescendo-ul de mars sustinut de tobe si flaut deschide THE BATTLE OF EPPING FORREST, piesa cea mai lunga albumului, ce da masura marelui talent vocal al lui Gabriel. Acesta devine starul trupei, dezvoltand in stilul interpretativ teatral de care vorbeam mai sus, satira luptei dintre doua bande rivale pentru teritoriu...”’cos’ they disagree on a gangland boundary”. Este incredibil suflul pe care il pastreaza Gabriel, intrepretand intens, in viteza, acest cantec cu multe cuvinte si tonalitati, punctand cu umor textul si iutind si mai tare refrenul. Sectia bass-baterie sustine perfect acest ritm, punctat de variatii de keyboards, o alternanta superba si rapida de orga si sintetizator. Tempo-ul se potoleste intr-un intermezzo de voci teatrale in dialog ironic – „you are a Robbing Hood” - pe fundal de chitara acustica, bass si baterie, peste care intervine uneori sintetizatorul. Apoi batalia este reluata cu si mai multa vigoare, atingand un apogeu in dialogul rapid voce-keyboards, pentru a incetini in finalul condus de orga si sintetizator...”There’s no one left alive – it must be a draw””.

AFTER THE ORDEAL ne lasa sa ne tragem sufletul, superba piesa instrumentala debutand lent cu chitara dublata de pian, intr-o interpretare calda. Clapele ridica gradual cantecul in tonuri ample si il coboara apoi spre un alt pasaj magnific Hackett, intregit de flautul lui Gabriel spre final.

Calmul e prezent si in prima parte din THE CINEMA SHOW, introdusa de o chitara acustica 12-strings, ce suna aproape a clavecin. Versurile satirizeaza rutina intalnirilor pseudo-culturale de week-end ale tinerilor din ziua de atunci...sau de azi....un Romeo de cartier, a „week-end millionaire ...locking his basement flat” si Julieta sa „home from work...clearing her morning meal”, se intalnesc vineri seara la „cinema show” ...cu gandul la „will make my bed with her tonight”. Chitara acustica si basul se sustin reciproc, e si un nou pasaj delicat Hackett in spatele flautului, apoi al vocii lui Gabriel. Textul aluneca apoi in consideratii filosofice, subliniind superficialitatea relatiei dintre cocalar si pitipoanca...”once a man, like the sea I raged, once a woman, like the earth I gave, but there’s in fact more than earth and sea”. Dupa sfarsitul povestii propriu-zise, urmeaza o parte instrumentala superba. Ritmul se schimba si Banks se dezlantuie intr-unul din cele mai bune momente ale sale, sustinut de baterie, bas si chitara acustica. Totul culmineaza cu o splendida secventa de sintetizator, a carui fluiditate da senzatia ca e interpretata in aer. Hackett finalizeaza lin, cald, pregatind intrarea in piesa urmatoare.

Pe un suport usor de chitara, flaut si mellotron, AISLE OF PLENTY trage concluzia: „I don’t belong here” - cu referinta la spiritul mercantil al societatii engleze moderne, tema a intregului album -, si incheie in fading, pe fundalul vocilor din off ce prezinta ofertele unui supermarket local. Linia melodica include o scurta intoarcere la prima piesa, indicand faptul ca desi nu este un album conceptual in adevaratul inteles al cuvantului, SELLING ENGLAND BY THE POUND are un stil si un punct de vedere unitar. Punct de vedere valabil si azi, daca ne gandim bine la ce vedem zilnic in jurul nostru.

S-audiati bine !

Catalin Lascu este fondatorul firmei de consultanta in strategie de marketing si vanzari IBBL ASSOCIATES, iar in particular, un impatimit de muzica rock, blues si jazz. A avut sansa de a putea sprijini de-a lungul vremii aducerea in Romania a unor artisti si formatii precum Rod Stewart, Joe Cocker, John Mayall, John McLaughlin, Joe Zawinul, Jimmy Page, Robert Plant, Yes, Jethro Tull, Scorpions, Buena Vista Social Club.

El prezinta bilunar, pentru cititorii Wall-Street, perspective personale asupra unor momente de aur din istoria muzicii rock, blues si jazz.


Nota: unele informatii biografice, discografice si statistice prezentate in acest articol provin din surse publice (articole pe internet, informatii editate pe copertile albumelor, etc.) Altele reprezinta observatii sau pareri personale ale autorului. Reproducerea copertii albumului are ca sursa flickr.com si este folosita doar pentru ilustrarea articolului. Fotografia lui Cornel Chiriac are ca sursa site-ul www.cornel-chiriac.org.

Cititi si cronica lui Catalin Lascu despre albumul Pink Floyd –The Dark Side Of The Moon, 1973

MY MUSICAL BOX: Pink Floyd -The Dark Side Of The Moon, 1973

MY MUSICAL BOX: Pink Floyd -The Dark Side Of The Moon, 1973