RCS&RDS, cel mai mare jucator de pe piata locala de televiziune, lanseaza din aceasta luna Digi Sport 3, al treilea canal de sport al companiei, care va prelua parte din transmisiunile live pentru care operatorul a cumparat drepturi.
“Noul post a fost creat pentru a oferi telespectatorilor posibilitatea de a urmari in direct competitiile programate la Digi Sport in aceleasi intervale orare”, precizeaza oficialii operatorului intr-un comunicat de presa.
Pe de alta parte, din 11 iunie, primele doua posturi ale companiei, Digi Sport si Digi Sport Plus, vor fi redenumite Digi Sport 1 si Digi Sport 2.
Digi Sport difuzeaza transmisiuni din fotbal (Liga 1 Romania, Premier League - Anglia, Primera Division - Spania, Ligue1 - Franta, Serie A - Italia), Moto GP, Formula 1, GP 2, handbal, tenis, atletism, raliuri (WRC - Campionatul Mondial de Raliuri), baschet, volei, judo, box, gimnastica, etc.
De la lansarea televiziunilor cu profil sportiv in urma cu doi ani RCS&RDS a cheltuit foarte mult pentru achizitia de continut exclusiv, aceasta fiind o strategie prin care operatorul isi doreste sa castige noi clienti. Conducerea RCS&RDS nu a oferit detalii despre numarul de clienti de TV din Romania de la finalul lui 2009, cand avea aproximativ 2,7 milioane de abonati.
De anul trecut si Romtelecom, cel mai puternic competitor al RCS&RDS la ora actuala, a intrat in aceasta competitie prin lansarea Dolce Sport.
Comenteaza articolul "RCS & RDS lanseaza un nou canal de sport: Digi Sport 3"
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.


Wall-Street pe Facebook
Wall-Street pe Twitter
Wall-Street prin RSS
Discuta si comenteaza articolul RCS & RDS lanseaza un nou canal de sport: Digi Sport 3