Astfel, compania a lansat in iulie doua pachete de servicii care se adreseaza antreprenorilor, unul fiind pentru start-upuri, iar celalalt pentru firme mici si mijlocii. Pachetul de servicii pentru start-upuri, denumit Start Talking, este dezvoltat pe o perioada de 3 luni pentru lansarea si postlansarea afacerii si presupune un cost net lunar de 1.500 lei. Pe de alta parte, pachetul pentru IMM-uri (Plan 180+) este derulat pe o perioada de 6 luni si costa 3.300 lei pe luna.

Deocamdata, serviciile care au atras clienti sunt cele pentru IMM-uri. Agentia a semnat deja cu o companie din zona de farma&medical, si este in discutii cu alte doua din zona de FMCG.

„Vorbim exact de profilul de clienti pe care ni i-am imaginat: sunt companii romanesti, companii de care chiar nu stiam, cu cresteri sanatoase, constante, dar care nu au comunicat. Sunt convinsa ca nu au comunicat prin tactici de PR tocmai din cauza faptului ca nu credeau ca pot accesa astfel de produse. Sunt antreprenori care au investit sute de mii sau milioane de euro in produse, dar care nu au investit niciodata in comunicare si se intreaba de ce nu vin clientii”, explica Georgiana Gheorghe.

Managerul isi doreste sa ajunga la 3-4 clienti pe zona de IMM-uri pana la finalul anului si sa promoveze serviciile pentru start-upuri.

Ea spune ca pana acum a atras doar clienti pentru serviciile pentru IMM-uri, pentru ca managerii din aceste companii si-au dat seama de importanta promovarii, in timp ce start-upurile se axeaza pe dezvoltarea produselor.

„Cei din IMM-uri au afaceri mature, sunt de mai mult timp in business. Pe cand managerii de start-upuri sunt de cele mai multe ori tineri care sunt foarte implicati in zona operationala, care nu isi aloca timp si bugete pentru vizibilitatea serviciilor. Nu au cultura asta. Un IMM are cel putin 2-3 ani pe piata, iar managerul are macar notiuni de baza despre ce inseamna relationarea in afaceri, despre cum trebuie sa te imbraci, cum dai mana si ce inseamna negocierea. Stiu ca daca au notorietate, au un plus in relatia de negociere cu banca. Au experienta”, explica managerul Presage Public Relations & Public Affairs.

Citeste si:

Georgiana Gheorghe afirma ca atunci cand a lansat pachetele Plan 180+ si Start Talking si-a dorit sa diversifice clientii din portofoliul Presage si sa creasca numarul lor cu pana la 50%.

„Bineinteles ca, automat, acesti noi clienti vor avea impact si in cifra de afaceri, insa nu am facut calcule in acest sens, pentru ca nu reprezinta o prioritate pentru noi”, adauga ea.

Clientii Presage sunt DPD, TPA Horwath, Negresco, Oxygen Plus si Labormed. De asemenea, compania mai lucreaza pe proiecte punctuale.

Presage are cinci angajati, iar anul acesta ar putea ajunge la o cifra de afaceri de aproximativ 80.000 de euro, comparativ cu in jurul a 71.500 de euro anul trecut. De asemenea, compania a avut un profit net de 14.300 de euro in 2011.

Agentia a fost infiintata in 2008 de catre Georgiana Gheorghe (34 de ani), un manager cu 11 ani de experienta in comunicare si relatii publice. Pana in 2007 a fost director de relatii publice in cadrul grupului farmaceutic A&D Pharma, iar in 2008 a pus bazele Presage Public Relations & Public Affairs.

Din iunie 2010 si pana in iunie anul acesta a fost director de comunicare in cadrul Danone Romania. La inceputul verii a decis sa se retraga din aceasta functie pentru a se concentra pe antreprenoriat.