Cadou de 1 martie de la CNA pentru Altex: interdictia de a difuza un spot.
Consiliul National al Audiovizualului a decis ca Altex parodiaza Flanco, pentru ca au bagat un televizor in masina de spalat si au filmat un spot cu faianta albastra in baie.

"Gemenii" este un spot bun, realizat de Leo Burnett pentru Altex. Doi baieti ramasi singuri acasa isi uimesc tatal cand acesta se intoarce de la serviciu cu peripetiile din cursul zilei: un joc de scrabble format din literele tastaturii distruse sau un televizor bagat in masina de spalat pentru ca "asa au vazut la televizor". Seamana cu ceva cunoscut? Celor de la Flanco li s-a parut ca seamana cu spotul lor din cadrul campaniei "Foarte deschis", cel care promova "masina de spalat cu televizor incorporat".

Pe 21 februarie au sesizat CNA printr-o adresa care atragea atentia ca spotul Altex parodiaza spotul lor. "Flanco a considerat ca acest spot reprezinta o incalcare a reglementarilor in vigoare, fiind o forma de promovare a unor produse sau servicii adresate publicului pe care il instiga sa renunte la alte produse sau servicii similare sau asemanatoare", spune Alin Meraru, PR Officer Flanco.

Sesiszarea sugereaza publicitate comparativa. Legea publicitatii spune ca publicitate comparativa inseamna orice publicitate care identifica explicit sau implicit un concurent sau bunurile ori serviciile oferite de acesta.

Este cazul spotului Altex? Dupa ce a primit adresa de la Flanco, CNA s-a adresat Consiliului Roman pentru Publicitate (RAC). Iar raspunsul lor a fost transant: spotul nu incalca prevederile Codului de Practica in Publicitate elaborat de RAC. CNA a ignorat concluzia acestora si a interzis spotul.

Parodie sau nu?

Flanco a acuzat ca spotul "Gemenii" este o parodie. Raspnsul Altex a venit foarte clar: nu este o parodie. "Ni se pare exagereata reactia Flanco de a reclama faptul ca unele culori din spotul "Gemenii", de exemplu la cuier si faianta din baie, ar aduce atingere imaginii lor. Ar insemna ca nimeni nu ar mai avea voie sa foloseasca galben si albastru in spoturi", spune un comunicat Altex.

Spotul face parte din campania de promovare a creditului dublu doar cu buletinul, o continuare a campaniei incepute in octombrie anul trecut. In momentul in care a fost demarata campania, creditul doar cu buletinul avea o limita de 20 milioane de lei, iar in februarie anul acesta limita s-a dublat. Tocmai acest lucru vrea sa promoveze campania "Gemenii". "Spotul porneste de la ideea ca pentru nevoi duble se impune gasirea unor solutii duble. Am folosit pentru aceasta campanie o pereche de gemeni care fac nazbatiile specifice varstei", explica Ruxandra Voda, director de comunicare si relatii publice Altex.

Concurenta in limite legale

"Altex este un concurent important pentru Flanco, iar regulile jocului sunt aceleasi pentru toata piata de retail electric. Lupta dintre concurenti prin intermediul campaniilor se da cu respectarea codurilor de buna practica in publicitate si a legislatiei in vigoare. Intrucat legislatia romanesca este armonizata cu cea europeana, credem ca abia acum lucrurile se intampla si la noi precum la ei, daca prin "ei" intelegem spatiul european si standardele europene", spune reprezentantul Flanco. Legea publicitatii interzice publicitatea comparativa daca se discrediteaza sau se denigreaza marcile de comert, denumirile comerciale, alte semne distinctive, bunuri, servicii sau situatia materiala a unui concurent.

La noi publicitatea nu s-a maturizat suficient incat doi concurenti sa o foloseasca drept camp de lupta. Pe plan international, Coca-cola si Pepsi se "bat" in reclame cu fiecare ocazie. Soferii de camion schimba sticlele intre ei si unul se indragosteste de produsele concurentei pe care nu le mai lasa din mana, un pusti foloseste dozele de suc ale unuia dintre producatori doar pentru a ajunge la cele ale celuilat, si alte variatiuni pe aceasta tema in care produsele sunt explicit aratate, iar atacul este direct.

La noi CNA reglementeaza astfel de practici, interzicand spoturi. Efectele unei astfel de decizii asupra afacerii celor doi concurenti sunt importante, dar nici unii nici altii nu dau cifre referitor la pierderi sau castiguri. Cert este ca, interzicand televiziunilor sa difuzeze un spot, CNA influenteaza si piata agentiilor de media si bugetele de promovare ale companiilor. Pentru televiziuni nu-i o problema grava, pentru ca oricum spatiile de media sunt foarte aglomerate si supralicitate in aceasta perioada a anului. Altex a trebuit sa modifice planul de media al campaniei, iar Flanco, la randul sau, si-a intensificat promovarea campaniei "Foarte deschis". Toate acestea se intampla desi RAC, consultantul pe probleme de publicitate al CNA, a stabilit ca nu-i nimic in neregula cu "Gemenii". Retailerului Altex nu i-a ramas decat sa conteste decizia care interzice difuzarea.

Interdictiile CNA

- Spotul tv al cognacului Unirea pentru ca indemna la consumul de alcool la locul de munca sau in spitale.
- Spotul radio al ziarului "Evenimentul Zilei" pentru ca se promova atacand persoane de la varful PSD.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri