Cele 2 spoturi TV – “Sala de naşteri” şi “Dormitorul” - au fost filmate în aceeaşi zi in studiourile de la Multimedia Est cu Radu Muntean - regizor, Tudor Lucaciu - director de imagine, şi Dragos Vâlcu - producător.

Adrian Boţan, director de creaţie McCann/ Creative Services: “A fost o producţie destul de dificilă pentru că a trebuit să facem totul într-o zi: să procream şi apoi să naştem. De fapt am hotarât să investim mai mult în decor şi în actori şi de aceea am comprimat cele două spoturi într-o zi lungă de filmare. Iar rezultatul se vede.”

Imaginile folosite în machetele de presă au fost realizate de studioul Carioca şi vor apărea şi în cadrul campaniei de outdoor.

Adrian Boţan, director de creaţie McCann/ Creative Services: “E un proiect pe care l-am început în urmă cu trei luni, când Cristian Manafu, editor Biz, ne-a abordat informal cu ideea unei campanii curajoase pentru revista Biz. La acea vreme am hotărât să facem o campanie de atitudine, care să aibă în centru consumatorul de Biz, cu obiectivul de a crea awareness şi preferinţă pentru revistă. Este o campanie de leader, o campanie care defineşte brandul Biz prin publicul acestuia – oameni ambitioşi, pentru care cariera este pe primul plan, şi cu un spirit competitiv ieşit din comun.”

Citeste si:

McCann şi Biz au lansat probabil cea mai îndrăzneaţă campanie concepută vreodată în România, folosind într-un mod inedit una din reţetele tradiţionale: sexul în publicitate. Spotul “Dormitorul” a fost iniţial gândit pentru a fi difuzat pe Internet şi a fost lansat ca parte a unui program de viral marketing, dar în urma succesului avut, echipa Biz a luat decizia de a-l difuza pe TV, evident, la orele interzise minorilor.

Cristian Manafu, editor Biz: “Întotdeauna am fost adepţii ideilor neconvenţionale si ne-am dorit o campanie care să iasă din tipare. De aceea, am hotarât să începem campania pe Internet şi nu pe TV, cum se obişnuieşte. Internetul a fost de altfel şi o alegere firească pentru a atinge eficient target-ul nostru principal: profesionişti, oameni de carieră şi oameni de afaceri, pentru care Internetul este un instrument pe care îl utilizează mai mult decât televizorul de acasă. Şi cum pe Internet circulă cel mai adesea în sistem viral – din mail in mail – numai spoturi deosebite, trebuia să ne asigurăm că vom avea o reclamă care va fi trimisă mai departe la cât mai mulţi cunoscuţi de către cei care intrau în posesia ei. Am fost surprinşi să primim feedback-uri la numai o oră după difuzarea primul e-mail cu reclama, iar dupa două zile am ştiut că am atras atenţia target-ului asupra noastră, moment în care am început campania propriu-zisă”.

Spoturile pot fi văzute pe Antena 1, ProCinema, TVR1, B1Tv, National Geographic, Discovery Channel, iar spoturile radio pot fi ascultate pe: Kiss FM, Europa FM, Radio Total şi Radio 21. Machetele de presă au fost programate să apară în publicaţiile Cotidianul, Jurnalul Naţional, Gazeta Sporturilor, Evenimentul Zilei, Capital, Săptamâna Financiară, Cosmopolitan, FHM, National Geographic şi Ghidul HBO.

La realizarea campaniei au lucrat Crăiţa Coman – senior copywriter, Roland Szattler – art director, Adrian Boţan – creative director, Alexandru Dumitrescu – head of copy, Mirela Angelescu – account director, Andreea Boala - account executive, Tiberiu Munteanu şi Gimina Maxim – audio-video producers, Andreea Dinescu, Lavinia Buzi, Dragos Zileriu, Cosmin Năstasă – media buyers/ Universal McCann. Echipa Biz: Rachad El Jisr - publisher, Gabriela Enescu – marketing manager, Adrian Asoltanie – group advertising manager, Marta Uşurelu şi Cristian Manafu – editori Biz.