Iubitorii de Coca-Cola vor avea, incepand de astazi, un nou loc unde sa-si petreaca timpul liber, si anume o insula virtuala care este modelata dupa forma sticlei celebrei bauturi racoritoare, informeaza editia electronica a publicatiei The New York Times.
Pe insula CC Metro, vizitatorii pot sa-si "modeleze" un avatar virtual care sa faca cumparaturile si sa danseze la restaurantul Coca-Cola sau sa viziteze un cinematograf pentru a viziona filme de scurt-metraj. Oricine poate ajunge pe insula online a Coca-Cola accesand site-ul there.com.

Aici, clientii Coca-Cola pot sa cumpere imbracaminte si accesorii pentru avatarele lor folosind punctele acumulate din codurile de pe dopurile sticlelor de Coca-Cola. “Aceasta insula virtuala reuseste sa reuneasca lumea reala, cea in care chiar consumi produsele Coca-Cola, cu cea online”, este de parere Carol Kruse, vice-presedinte in cadrul departamentului companiei de marketing global.

There.com nu este atat de faimos precum lumea virtuala din Second Life, in cadrul careia mari companii ca Adidas si Dell isi promoveaza produsele. Aproximativ 573.000 de persoane au vizitat site-ul Second Life in octombrie, in timp ce traficul inregistrat pe site-ul there.com era prea scazut pentru a fi masurat.

Alte mari companii de pe piata produselor de larg consum au in plan crearea unor lumi virtuale care sa semene cu cea a Coca-Cola, potrivit aprecierilor lui Reuben Steiger, directorul executiv al companiei de advertising Million of Us.

“Cele care vor prospera vor fi acelea care nu vor da senzatia ca fac publicitate. Nimeni nu vrea cu adevarat sa-si petreaca timpul liber consumand publicitate”, este de pare Steiger.

Pe de alta parte, scepticii lumilor virtuale puncteaza faptul ca acest tip de lume virtuala vor inregistra un trafic mult mai scazut decat site-urile specializate de socializare online, precum MySpace si Facebook.

Mai mult decat atat, in timp ce amatorii de site-uri de socializare tind sa fie onesti in ceea ce priveste descrierea lor personala, cei care isi creeaza avatare in lumea virtuala vor da frau liber fanteziei in crearea acestora, ceea ce ar insemna ca actiunile lor pot deveni inutile pentru publicitari.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri