Cristian Tudorescu
www.vanguard.ro

Si la nivelul lichiditatii celor doua piete s-au observat evolutii diferite. Pe bursa romaneasca volumul tranzactiilor este similar mediei anului trecut, respectiv 13 milioane EUR, in timp ce pe piata din Bulgaria avem zile cu 8-10 milioane EUR fata de media de 4-5 a milioane EUR anul trecut. S-ar parea asadar ca, pastrand proportiile, influxul net de lichiditate din partea institutionalilor a fost mai vizibil pe bursa de la Sofia.

In ciuda unui mediu politic si institutional perceput ca instabil in Bulgaria, piata de capital inca pastreaza oportunitati pentru investitorii mari care sunt dispusi sa tina pozitiile 3-5 ani sau poate chiar mai mult. De pilda Bank Austria Creditanstalt continua sa acumuleze procente in bancile bulgaresti Bulgarian American Credit Bank (BACB) si Central Cooperative Bank (CCB), ambele cu capitalizari de peste 300 milioane EUR. Bank Austria a anuntat ca va include actiunile CCB intr-un indice propriu. Privind latura de evaluare de piata, avand drept reper BVB unde sunt in continuare investitori care mizeaza pe bancile cotate la un raport pret/valoare contabila de 7 sau mai mare, vedem odata in plus atractivitatea acestui sector in Bulgaria, unde intalnim valori in jurul lui 5 pentru acest indicator.

Citeste si:

Alte sectoare vizate pentru expansiunea lor viitoare sunt cel farmaceutic, unde actiunile Sopharma cel mai mare producator local, cu exporturi importante in Rusia - au facut obiectul catorva deal-uri in ultima perioada. De asemenea asigurarile, reprezentate in principal de compania DZI, sunt intre primele variante de plasament pentru a intra in piata.

Intre numele de investitori institutionali care sunt prezente pe ambele piete din Romania si Bulgaria, regasim familia de fonduri Julius Baer, Trigon Capital, East Capital sau MEI Fonds. A detine expuneri pe ambele piete contribuie la diversificare si implicit la reducerea riscului.