Compania s-ar putea lista pe Wall Street la inceputul anului viitor, insa nu a luat inca o decizie finala privind o oferta sau o valoare tintita, au adaugat persoanele citate, potrivit Mediafax.

VKontakte face parte dintr-un grup de companii rusesti de internet care au rezistat, pe piata locala, competitorilor internationali de talia Google si Facebook.

O alta astfel de companie, Yandex NV, operatorul celui mai popular motor de cautare din Rusia, a atras finantare de 1,3 miliarde de dolari intr-o oferta publica initiala derulata luna trecuta la New York, cea mai mare astfel de operatiune din acest an din sectorul tehnologiei la nivel mondial.

"Retelele regionale de socializare au de multe ori avantaje fata de jucatorii globali ca Facebook, cand vine vorba de limba, marketing si o prezenta deja solida pe pietele locale. Asta le-ar putea ajuta sa adune masa critica necesara pentru o oferta publica initiala de succes", comenteaza un analist de specialitate din Hamburg.

Printre actionarii VKontakte se numara compania rusa de internet Mail.ru Group, care detine de asemenea o participatie la Facebook.

Citeste si:

VKontakte avea la finele lunii trecute 58 de milioane de utilizatori in intreaga lume, dintre care 35,2 milioane in Rusia, potrivit comScore. Serviciile site-ului si ale altor companii ruse de internet sunt populare si in tari precum Kazahstan si Tadjikistan, unde o buna parte din populatie este vorbitoare de limba rusa.

Site-ul spaniol de socializare Tuenti, detinut de Telefonica, a anuntat luna trecuta ca va deschide inscrierile pentru utilizatori din afara tarii pentru a-si consolida potentialul de crestere. Alte site-uri similare cu profil local, din tari ca Japonia si China, raman competitori puternici ai Facebook pe pietele autohtone.

In Germania, site-ul de socializare pentru studenti StudiVZ.net, detinut de Verlagsgruppe Georg von Holtzbrinck GmbH, a avut mai multe procese cu Facebook in ultimii ani pentru drepturi de proprietate intelectuala.

Ofertele publice initiale derulate in acest an in Statele Unite au adus 30,5 miliarde de dolari pentru companii, fata de 23,6 miliarde de dolari in China continentala si 13,6 miliarde de dolari in Hong Kong, potrivit datelor Bloomberg.