09:31
Conferinta a inceput. Primul speaker este Lucian Anghel, presedintele Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
09:33
Lucian Anghel: Fara finantare suplimentara economia nu poate sa creasca. Doar rostogolind datorii nu poti sa creezi locuri de munca.

Bursa nu trebuie neglijata, a fost mai putin prezenta in opiniile decidentilor in ultimii ani. Incercam sa sustinem obiectivele bursei de valori din Romania.

09:34
Lucian Anghel: Finantarea externa nu va mai fi la fel de abundenta ca in trecut. Investitiile de portofoliu se mentin la un nivel relativ redus. Investitiile straine directe (ISD) nu sunt consistente si nu vor fi in urmatorii ani. Totodata, va trebui sa rambursam catre FMI si UE banii de la imprumuturi.
09:35
Lucian Anghel: In 2008 aveam ISD de peste 9 miliarde euro, probabil, ca in urmatorii ani buni, investitiile vor fi intre 1,5-2 miliarde euro. Daca intrebam mari companii europene unde ar investi, acestea se gandesc la Brazilia, China si nu la Europa.
09:38
Lucian Anghel: Remiterile romanilor, care lucreaza in principal in Italia si Spania, s-au stabilizat intre 3-4 miliarde euro, de la un nivel de 8 miliarde euro in 2008.

Fondurile europene sunt cea mai ieftina solutie, dar acestea sunt greu de atras din cauza birocratiei, inclusiv cea de la nivelul Uniunii Europene. Intrarile nete de fonduri europene s-au ridicat la 1.3 miliarde euro, o suma care insuficienta pentru dezvoltarea Romaniei.

09:41
Oficialii din guvernul roman au dat asigurari in fata investitorilor ca programul de listare al pachetelor minoritare va continua. Sunt increzator ca acest lucru se va intampla.
09:47
Lucian Anghel: In loc ca statul sa detina 100% dintr-o companie, mai bine sa aiba o participatie de 30%, dar valoarea companiei sa fie de 10 ori mai mare.

In Polonia, Trezoreria detine 10% din orice companie de stat.

Trezoreria poloneza poate sa vanda detinerea de 10% din orice companie in doar 3 zile.

09:50
Nu vreau sa vorbesc despre managementul companiilor de stat insa avem cazuri in care unele societati, care activeaza ca monopol, au doar tinta de profit. Cu un management eficient, se poate face mult mai mult cu aceste companii.
09:57
Lucian Anghel: Suntem in discutii cu autoritatile despre listarile duale. Nu vreau sa transmit informatii autoritatilor prin intermediul mediei. Vom incerca sa protejam interesul national pe termen lung.
10:02
Avem nevoie majora atat de investitori, cat si de emitenti. Codul fiscal era o bariera, dar am reusit sa ajungem la o intelegere cu Ministerul de Finante. Incercam sa convingem antreprenori romani sa se listeze pe bursa. Nu poti sa te bazezi numai pe oferte publice. Este nevoie de timp, poate chiar de 24 de luni, din momentul in care convingi un antreprenor sa vina pe bursa si pana cand actiunile companiei sale vor fi listate.

Dupa succesul Transelectrica au venit antreprenori la noi pentru a se interesa de procesul de listare. Sper din suflet ca si oferta la Transgaz sa se incheie cu succes.

Ambele zone ar trebui abordate, insa totul necesita timp.

10:10
Lucian Anghel: Lucian Anghel: Ofertele publice programate pentru acest an se pot face chiar daca avem conditii dificile pe plan international. O oferta de 200 – 300 mil. euro nu este foarte greu de incheiat, suma este relativ mica pentru marile fonduri internationale. Conteaza mai mult in ce masura este pragatita compania sa se listeze, decat conditiile internationale.
10:18
Lucian Anghel: In Polonia totul este gandit pe termen de 5-10 ani. Odata luata o decizie exista un consens la nivelul clasei politice. Indiferent cine a fost la guvernare s-a decis dezvoltarea pietei de capital.

Polonezii s-au luptat acum 6-7 ani pentru organizarea Campionatului European de Fotbal. Potrivit Consiliului Investitorilor Straini (CIS), noi am putea organiza campionatul din 2024. Toate aceste lucruri se fac calculat, au o strategie pe termen lung.

Anul trecut Polonia a atras ISD de 10 miliarde euro, cat toate tarile din ECE. Au o strategie pe termen lung si ceea ce promit fac, un lucru vital pentru un investitor.

10:20
Presedintele BVB, Lucian Anghel, si-a incheiat prezentarea. Urmatorul speaker este Silviu Enache, directorul Piete de Capital din cadrul OTP Bank.
10:32
Silviu Enache: IMM-urile sunt motorul economiei de piata, insa din pacate pana acum nu avem pe piata de capital asemenea societati. Bursa a facilitat accesul acestor tipuri de companii.

Citeste si:

Investitorii vor structura financiara la nivelul pietelor occidentale – lichiditate, volume.

10:46
Silviu Enache: Investitorii sunt foarte interesati de companiile din domeniul energetic si IT&C. Ca exemplu, doua nume foarte asteptate de investitori sunt Gecad, din IT, si Hidroelectrica, din energie.
10:51
Silviu Enache, directorul Piete de Capital din cadrul OTP Bank, si-a incheiat prezentarea, urmeaza Ovidiu Dumitrescu, seful departamentului de analiza din cadrul Tradeville.
11:00
Ovidiu Dumitrescu: In prezent, o iesire a Greciei din zona euro este luata in calcul si de BCE. Un exit al Greciei ar pune probleme atat direct, prin insolventa, cat si indirect, prin discreditarea EUR ca moneda de rezerva).
11:03
Ovidiu Dumitrescu: Grecia se afla intr-o situatie dificila pentru ca desi investitorii au ales reducerea datoriilor cu 70%, datoria publica a tarii se afla inca la un nivel de 160% din PIB.
11:05
Ovidiu Dumitrescu: Mai nou exista si teorii potrivit carora problemele de acum din zona euro sunt doar inceputul unei ample crize globale de solvabilitate si lichiditate, care sa se extinda pe mai multe continente.
11:24
Seful departamentului de analiza din cadrul Tradeville, Ovidiu Dumitrescu, si-a incheiat prezentarea. Urmeaza Silvana Ivan, partener TUCA ZBARCEA & ASOCIATII.
11:48
Silvana Ivan: Un drept al actionarilor minoritari adesea uitat de catre acestia este acela de a cere rapoarte speciale realizate de auditorul intern sau cel financiar al companiei. Daca actionarul crede ca managementul a realizat o operatiune discutabila din punct de vedere legal, sau impotriva intereselor societatii, acesta se poate adresa auditorilor pentru clarificare.
11:54
In prezent vorbeste Tony Romani, antreprenor si investitor.
11:54
In prezent vorbeste Tony Romani, antreprenor si investitor.
11:56
Tony Romani: In SUA, cele mai putine rentabile investitii pe o perioada scurta de timp au fost obligatiunile guvernului federal.

In esenta, pe termen lung, cel mai rentabil este sa investesti in companii mici si mijlocii pe bursa.

12:03
Tony Romani: Investitorii sunt cei mai importanti pentru cresterea pietei de capital si abia apoi emitentii. Daca nu ai investitori, nu vine nicio companie pe bursa. Nu am auzit pana acum de campanii prin care sa se incerce atragerea investitorilor medii si mici; acesta este unul dintre lucrurile care ne lipsesc.
12:08
O parte din investitorii prezenti in sala considera ca "vina" promovarii Bursei nu apartine exclusiv BVB.

"In Romania lipseste cultura si mentalitatea investitionala. Vedem perceptii eronate despre 'jucatori' sau castigurile de peste noapte. Nu asta esenta pietei. Esenta o vedem afara unde familii normale, nu bancheri sau mari investitori, obisnuiesc sa mosteneasca din generatie in generatie portofolii de actiuni" - a declarat un investitor.

12:11
Tony Romani: Anul trecut, au fost listate la Varsovia 200 de companii pentru ca acolo sunt bani, pentru ca cineva a hotarat sa fie construita o industrie a fondurilor de pensii. 95% din investitiile fondurilor de pensii din Polonia sunt realizate pe bursa poloneza.

La Varsovia, fondurile de pensii pot investi in orice companie, dar aceasta trebuie sa fie listata acolo.

12:14
Tony Romani: CNVM cu siguranta are mult mai multe bube in cap decat BVB. Exista o limita cu privire la cate zile limita are CNVM sa accepte noi produse in piata? CNVM habar nu are pe ce lume traieste. De exemplu, nu au facut nimic cu ETF-urile desi se vorbeste despre acest subiect de ani de zile.
12:17
Tony Romani: Pe 9 august 2011, ma uitam pe piata si mi s-a parut absurd ca pretul la FP scadea. Stiam de listarea la Varsovia, stiam de road-show-ul de la Londra si New York. Daca nu se duce nimeni pana acolo, investitorii nu vor veni sa investeasca pe piata din Romania..

Am zis ca este un moment oportunist si erau sanse mici de fraudare a preturilor actiunilor FP.

Am intrat pe 9 august si am iesit la inceputul lunii martie. Am avut o presimtire atunci, mai ales ca pretul crescuse exagerat. Dar sa ai cel mai mare emitent din Romania cazand prada unor fonduri de tip activist este o greseala. Actionarii activisti nu fac servicii emitentului, isi fac servicii proprilor persoane.

12:23
Tony Romani: Tranzactiile de tip front running ar trebui sa fie absolut ilegale iar autoritatile de reglementare a pietei ar trebui sa taie in carne vie cand observa astfel de lucruri. (n.red. printr-o tranzactie de front runing un broker profita de faptul ca stie pretul la care propriul client vrea sa cumpere, cumpara el insusi pe contul house respectivele actiuni la un pret mai mic si le vinde apoi clientului)
12:32
Tony Romani: Nu cred ca exista investitori care fac munca patriotica. Eu exact asta am facut cu FP, am cumparat ieftin si am vandut scump dupa cateva luni, pentru ca asta m-a directionat piata sa fac, pentru ca nu am avut vizibilitate pe termen lung. De exemplu, se poate trezi unul sa impoziteze tranzactiile inainte ca porcul sa fie taiat.

Nu ai motive ca investitor sa stai linistit cu o investitie in piata, pentru ca se trezeste un destept sa impoziteze tranzactiile pe bursa.

Cand credeti ca o sa iasa Elliot din actionariatul Fondului Proprietatea? FP are active pe care nimeni nu le vrea, pe cei de la Elliot nu ii intereseaza FP sau piata din Romania.

Daca pentru piata de capital cea mai frumoasa fata din satucul nostru e petita de vagabonzi nu e bine, desi eu o prezint in Polonia sau Austria.

12:44
Ovidiu Dumitrescu: Daca Grecia iese din zona euro ar avea un efect negativ asupra tuturor activelor cu risc din lume, inclusiv actiunile romanesti. Pe termen lung asta ar constitui o oportunitate si sunt genul de oportunitate care nu mai apare decat peste zeci de ani. Odata ce apele se vor potoli, randamentele pentru activele cu risc nu vor mai fi la fel de spectaculoase.