Actiunile SIF Muntenia au urcat cu peste 8% in primele minute, iar apoi cresterea a incetinit la peste 6%. Cu cateva minute inainte de inchidere, cresterea a incetinit, iar la final titlurile erau pe plus cu 3,73%. Aceste actiuni au fost oprite luni de la tranzactionare pentru informarea investitorilor cu privire la hotararile actionarilor, timp in care preturile actiunilor celorlalte patru SIF-uri au urcat cu 2,76% - 5,88%.

Stirile privind deciziile AGA de la SIF Muntenia i-au determinat pe unii investitori sa anticipeze schimbari si in managementul celorlalte patru SIF-uri, astfel ca acestia au ridicat preturile inca de luni.

La finalul sedintei de marti, titlurile SIF Banat-Crisana, SIF Moldova, SIF Transilvania si SIF Oltenia consemnau cresteri de 0,83% - 2,42%.

"Everfescenta manifestata de sectorul SIF de la inceputul acestei saptamani este rezultatul deznodamantului de la AGA la SIF Muntenia, privit de investitori ca un prim pas important in ceea ce priveste implicarea activa a actionariatului in modul de gestionare a activelor SIF-urilor. Fara indoiala, sentimentul in piata este ca acest eveniment nu va fi unul singular", a declarat Liviu Avram, seful departamentului de vanzari al firmei de brokeraj NBG Securities Romania.

Indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a incheiat ziua in urcare cu 1,56%.

In acelasi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu 0,76%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,08% peste inchiderea de luni.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a avansat cu 1,11%. Indicele reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Citeste si:

Totodata, noul indice al BVB, BET-BK, a urcat cu 1,39%. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS).

"Nu vad o imbunatatire semnificativa la nivelul volumelor, sezonul estival continuand sa isi puna amprenta cel putin pana la finalul lunii august", a mai spus brokerul.

Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 19,2 milioane lei (4,2 milioane euro), valoare aproape la jumatatea rulajului de luni, de 34,9 milioane lei (7,7 milioane euro). Lichiditatea de luni a fost una dintre cele mai ridicate din ultimele saptamani.

Actiunile Fondului Proprietatea au fost din nou cele mai lichide din piata, cu operatiuni de 7,6 milioane lei, iar pretul a urcat cu 0,65%, la 0,468 lei.

Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de doar 217.000 de lei, valoare cu mult sub rulajul de luni, de 2,6 milioane lei. Rulajul de luni a fost asigurat in proportie de 87% de un deal cu 28,32% din actiunile Prebet Aiud (PREB), in valoare de 2,3 milioane lei. Titlurile au fost cedate la 0,18 lei, pret cu 0,67% peste cotatia anterioara.

Actiunile firmei Uzinele Textile Timisoara (UTRQ) au fost cele mai lichide marti, cu transferuri de 123.000 de lei, iar pretul a scazut cu 16,3%, la 11,3 lei.

La inchiderea sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene avansau cu pana la 1,5%, sustinute de unele date peste asteptari privind industria manufacturiera din Marea Britanie, precum si dupa ce ministrii Finantelor din zona euro au convenit mai multe masuri care vor grabi recapitalizarea bancilor spaniole.