Fenomenul Forex a luat amploare in ultimii ani. Foarte multe firme care ofera astfel de servicii au intrat pe piata romaneasca si au profitat din plin de lipsa de restrictii in aceasta industrie, dar si de cultura financiara slaba a romanilor. Cu o promovare agresiva, cu mesaje care promit castiguri rapide si garantate, “brokerii” forex au atras multe persoane dornice sa se imbogateasca peste noapte, dar care nu au inteles riscurile la care se expun.

Pe piata locala exista insa si brokeri autorizati si reglementati care ofera tranzactionare pe piata forex in conditii legale si supravegheate. Dar restrictiile impuse de CNVM in promovare ii impiedica sa isi vanda serviciile la un nivel comparabil cu cel al concurentilor directi. Din pacate, banii pierduti, imaginea proasta, plangerile aparute pe diverse site-uri si marturiile multor oameni impiedica diferentierea obiectiva intre brokerii autorizati sa presteze astfel de servicii si firmele nereglementate. Un alt efect negativ al acestui fenoment este lovitura de imagine pe care piata de capital, in ansamblul ei, o primeste. Din cauza unei educatii financiare deficitare, deseori se face confuzie intre bursa si forex.

La o simpla cautare pe Google, sunt evidentiate cel putin doua site-uri: reclamatiibursa.ro si reclamatiiforex.wordpress.ro. Site-urile contin zeci de marturii ale oamenilor care au pierdut bani pe forex, crezand in promisiuni false si in mesaje atragatoare. Dupa o serie de sesizari facute la Politie, Parchet sau CNVM si lasate fara raspuns, o parte dintre acestia s-au coagulat intr-un grup si au cautat un avocat care sa le reprezinte interesele.

Dan Stoicescu, avocat la “Constantinof si asociatii”, a preluat cazul si este hotarat sa mearga mai departe. “Este un caz extrem de complex, ce a necesitat si necesita in continuare o analiza intensa si foarte multa atentie. Firul evenimentelor este foarte interesant, avem de-a face cu o retea ampla. In prezent, dosarul este in lucru si intentia mea este de a il duce pe masa DIICOT”, a declarat avocatul pentru wall-street.ro.

El ne-a pus la dispozitie probele pe care le-a strans in acest caz in ultimele saptamani. Marturii ale pagubitilor, inregistrari de conversatii, analize, informatii de la Registrul Comertului - toate formeaza firul unui caz fabulos pe care autoritatile l-au tratat cu indiferenta, cel putin pana acum.

Zeci de persoane, sute de mii de euro

Lipsa educatiei financiare si dorinta de suplimentare rapida a veniturilor sunt factori cheie in acest fenomen. In acest context, mesajele agresive si promitatoare de bani multi si fara riscuri atrag tot mai multi oameni.

Statistici la nivel mondial arata ca peste 90% din traderii incepatori pe Forex pierd banii, in prima faza. Specialistii in tranzactii financiare recomanda aceasta piata doar dupa cativa ani de experienta in tranzactionare, dupa mult studiu si intelegere.

Cu siguranta exista zeci, poate mii de romani care si-au pierdut banii in astfel de experiente, dar vom prezenta in acest articol doar cazurile unor persoane din grupul coagulat initial pe site-urile reclamatiibursa.ro sau reclamatiiforex.wordpress.ro si care, ulterior, au ajuns la avocatul Dan Stoicescu.

Povestile prezentate pe aceste site-uri nu au ramas fara efecte. Din motive de securitate si ca urmare a unor amenintari primite deja, nu vom dezvalui numele real al persoanelor implicate in acest caz.

Sunt zeci de persoane cu care am stat de vorba si pagubele se ridica la peste jumatate de milion de euro”, explica Dan Stoicescu.

Persoanele pagubite au declarat ca au fost contactate insistent si agresiv de persoane care spuneau ca sunt brokeri si care incercau sa ii atraga in tranzactii pe piata forex.

Asemanarea intre povesti este izbitoare. Chiar daca sunt firme aparent diferite, care ajung la oameni cu anumite sume de bani in cont (500 de euro sau 120 de mii de euro), totul se desfasoara ca un sistem piramidal. De fapt, avem de-a face cu o poveste identica, aplicata de firme diferite (dar cu legaturi intre ele) si la persoane diferite.

Totul incepe atunci cand “brokerul” reuseste sa il convinga de “trader” sa inceapa tranzactiile. Acesta depune banii intr-un cont (de cele mai multe ori in paradisuri fiscale), descarca platforma de tranzactionare deja setata de pe acelasi site si incepe joaca.

Nicio persoana din lista ajunsa la avocat nu a facut tranzactii singur, ci doar la indicatiile “brokerilor” si la momentele indicate de acestia. Invariabil, primele tranzactii erau mici, pe simboluri relativ cunoscute, la recomandarile unor analisti de la un birou din strainatate. Apoi, dupa mai multe castiguri mici si constante, urma tranzactia cea mare. “Brokerul” isi suna clientul, ii spunea ca are un pont si ii recomanda sa faca o anumita tranzactie, in urma caruia pierdea toti banii. Sau mai ramanea cu cateva zeci – sute de euro.

“Studiind fenomenul, mi am dat seama ca ei controleaza sistemul. Ordinele NU ajung in piata reala. Ce vezi tu este doar o raportare a unor cotatii, nimeni nu spune de unde iau cotatiile. Noi banuim ca acele cotatii sunt introduse de ei iar pozitia sa este inversa. Dar nici nu sunt foarte departe. De exemplu, daca la Chicago pretul la soia este 1,2435, cotatia din sistem este 1,2481. Dar se foloseste efectul de leverage . Pierderea este operata prin tranzactii de simboluri volatile si pe volume foarte mari. Isi asigura pierderea prin diferenta intre pretul din piata si cotatia din sistem. Misca aceste cotatii aproape imperceptibil, unii zic ca introduc ei un ordin in sens contrar ordinului tau. Ei se joaca intre niste limite si pun cotatii, pe volume mari in sensul dorit. Toti pierd intr-un timp foarte scurt dupa ce au intrat. Nu exista stop loss (limita de pierdere) iar modul de operare este aproape identic la firme diferite. Unii cred ca platformele sunt clone, ca banii nu ajung niciodata in piete, nu se deconteaza. Totul are loc in interiorul sistemului in care oamenii intra cu multi bani si pleaca cu aproape nimic”, explica avocatul.

Citeste si:

Povestile pe care le-am ascultat de la oamenii care au pierdut bani si care au fost de acord sa ne explice cum s-au derulat lucrurile s-au derulat la fel. Ba mai mult, sunt publice sau asemenatoare cu cele publicate pe site-urile de mai sus.

Dupa ce traderul pierde banii, urmeaza partea a doua a miscarii. Vrei banii inapoi? Trebuie sa aduci alti bani de acasa. Explicatia este aceeasi “recuperam banii din piata”. Unele persoane continua sa depuna bani, in acelasi cont din Cipru sau Insulele Virgine, si ii pierd in continuare.

O singura poveste ajunsa in posesia noastra este diferita. O persoana, cu ceva experienta in zona financiara, si-a dat seama ce se intampla si a luat pozitii inverse fata de recomandarile brokerilor. Astfel, a reusit sa castige 400.000 de euro intr-o singura seara, din 100.000 depusi initiali. A inchis pozitiile, a facut printscreen la ecrane si a doua zi a mers sa ceara banii.

Intamplator sau nu, o grava eroare stersese toate tranzactiile din sistem, asa ca a doua zi nu mai era nimic de gasit. Dupa multe intalniri, scandaluri, amenintari si sefi mari veniti sa discute personal cu el, a reusit sa isi recupereze doar banii investiti initial, nu si castigul.

Oamenii si-au dat seama ca povestile lor seamana intre ele si au gasit legaturi intre persoane si firme. Au facut un site, au primit amenintari, au fost reclamati pentru defaimare si, in final, au apelat la un avocat.

Boiler Room si Bucket Shop

Dan Stoicescu crede ca 3 din 5 firme care opereaza pe piata Forex in Romania folosesc astfel de tehnici.

Schema nu este noua: se numeste “bucket shop”, a aparut in Statele Unite ale Americii in jurul anului 1870 si a functionat pana in 1920, cand autoritatea de supraveghere a pietelor financiare a luat masuri.

Se foloseste si in prezent iar reteta este clasica si functionala: este aplicata in tari cu o cultura financiara slaba, cu piete in curs de dezvoltare si autoritati pe masura. Termenul este definit ca infractiune de legislatia americana si implica, in mare, o operatiune in care clientului i se vinde un produs derivat, dar de fapt nu se executa nicio tranzactie. Practic, clientul deschide o pozitie contrara cu cea deschisa de firma, care nu ajunge niciodata in piata.

Termenul de “bucket shop” este, uneori, confundat cu “boiler room”, dar se refera la lucruri diferite. De fapt, uneori aceste operatiuni ajung sa fie complementare.

Termenul “boiler room” defineste locul de unde agenti de vanzare, pusi sub presiune, folosesc contacte din baze de date pentru a suna potentiali investitori (cunoscuti ca sucker list – lista fraierilor), pentru a ii atrage sa faca tranzactii speculative, chiar frauduloase.

Fenomenul a luat amploare in Romania si, din pacate, exista tot mai multi oameni atrasi de acest miraj. Povestile de mai sus nu inseamna ca piata forex este ilegala. Este doar riscanta si are imense posibilitati de fraudare.

Te incurajam sa ne spui povestea ta. Daca nu vrei ca numele tau sa fie public, asteptam un e-mail pe adresa diana.cretu@wall-street.ro si iti garantam confidentialitatea identitatii!

In zilele urmatoare vom publica episodul 2 al investigatiei Wall-Street.ro! Citeste cum raspund autoritatile si cum raspund firmele implicate in aceste cazuri.