"Sunt industrii si companii care la un momentdat au probleme. Alro, intr-adevar, sufera, insa nu este o situatie doar in Romania, toti producatorii de aluminiu din Europa sunt sub o presiune enorma. Ceea ce ei vorbesc acum despre reducerea productiei si altele este o decizie care uneori trebuie luata de companii pentru a supravietui sau pentru a-si proteja profitabilitatea", a declarat, vineri, Konieczny, intr-o conferinta de presa.

Fondul Proprietatea detine 10,21% din actiunile Alro. Alro a anuntat miercuri ca va elabora un plan pentru inchiderea unei parti importante a capacitatilor-cheie pentru producerea aluminiului primar, in vederea reducerii drastice a consumului de energie, iar aceasta decizie ar putea avea ca efect scaderea semnificativa a numarului de angajati, informeaza Mediafax.

"Noua cota pentru certificate verzi, mai mare cu 17% fata de estimarea anterioara, va avea un impact negativ asupra rezultatelor financiare aferente acestui an. Consiliul de Administratie va pregati un plan pentru oprirea temporara a unei parti din operatiunile companiei, pentru a evalua viabilitatea continuarii activitatii", se arata intr-un comunicat transmis, miercuri, de producatorul de aluminiu Bursei.

In prima jumatate a anului trecut numarul mediu de angajati de la Alro a fost de 2.459 fata de 2.516 in perioada similara din 2012. Alro este unul dintre cei mai mari producatori de aluminiu din Europa Centrala si de Est si, totodata, unul dintre marii consumatori de energie din Romania.

Citeste si:

Consumatorii de energie au platit anul trecut 415,8 milioane euro pentru a sustine energia regenerabila prin sistemul de certificate verzi, cu 33,7% mai mult fata de nivelul atins in 2012, de 310,8 milioane de euro, chiar daca pretul pe certificat a scazut cu 25%.

Sistemul certificatelor verzi este modul in care Guvernul a decis sa sprijine productia de energie din surse regenerabile. Fiecare producator primeste gratuit de la Transelectrica un anumit numar de certificate verzi pentru energia pe care o produce si o livreaza in retea. Mai departe, producatorii vand aceste certificate verzi catre furnizori, care sunt obligati prin lege sa le cumpere, scopul fiind ca o anumita parte din consumul final de energie sa fie asigurata de sursele regenerabile. Furnizorii isi recupereaza costurile cu achizitia certificatelor verzi prin includerea in tarife a acestor cheltuieli.

Alro a inregistrat anul trecut o pierdere neta ajustata preliminara de 78 milioane lei (23,3 milioane dolari), fata de profit in 2012, iar afacerile au scazut cu 12%, la 2,02 miliarde lei (607,6 milioane dolari). Compania a consemnat in anul 2012 un profit net ajustat de 123 milioane lei si o cifra de afaceri de 2,3 miliarde lei.

Grupul Vimetco, inregistrat in Olanda si controlat de omul de afaceri rus Vitali Masitki, detine 84,19% din actiunile Alro. Actiunile Alro au inchis sedinta de joi in scadere cu 3,5%, la pretul de 1,38 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea companiei este de 985 miliarde lei (219,2 milioane euro).