“Rezultatele bune obtinute in acest an de multi dintre emitentii de la BVB, combinate cu evolutia slaba a pretului actiunilor in acest an, ar putea aduce randamente in crestere pentru dividendendele distribuite din profitul pe 2015, comparativ cu cele aferente profitului pe anul trecut. Mai mult, este de asteptat ca reducerea impozitului pe dividende pana la 5% sa genereze o presiune suplimentara din partea actionarilor pentru acordarea unor dividende mai mari”, spune Marius Pandele, analist in cadrul Prime Transaction.

2016 va fi singurul an in care investitorii persoane fizice nu vor fi nevoite sa plateasca CASS in cazul in care au venituri din alte surse.

Cea mai profitabila societate de investitii financiare din primele 9 luni ale acestui an, SIF Oltenia, este asteptata sa acorde un dividend de 0,189 lei, reprezentand un randament brut de 10,9%.

“In ultimii ani, dividendele au reprezentat un subiect de discordie in treactionarii SIF5, existand de fiecare data doua tabere cu viziuni diametral opuse. De fiecare data a castigat tabara care propunea o rata de distributie mare, asa ca ne putem astepta ca si acum sa se intample la fel, mai ales daca tinem cont de cadrul fiscal favorabil”, spune Marius Pandele.

Conpet ocupa locul al doilea in clasament, datorita pozitiei financiare solide compania fiind asteptata sa distribuie aproape tot profitul din 2015 sub forma de dividende, asa cum de altfel s-a si intamplat in ultimii ani.

Citeste si:

Romgaz va reusi cel mai probabil sa fie in topul dividendelor si anul viitor, insa nu datorita rezultatelor financiare – care au fost in scadere la 9 luni – ci mai degraba scaderii recente a actiunilor. Actiunile SNG s-au devalorizat pe bursa cu 18% anul acesta. Chiar si in conditiile unei scaderi a ratei de distributie (75% estimat, fata de 85% in acest an) , randamentul dividendului ar putea depasi 9%, mai mult decat cel din aceasta prima vara.

Dintre marile companii de pe Bursa de Valori Bucuresti, cele mai scazute randamente ale dividendelor sunt asteptate in cazul Petrom (SNP), Nuclearelectrica (SNN) si SIF Moldova (SIF2).

“Nuclearelectrica si Petrom ar putea avea randamente ale dividendelor mai mari decat cele din anul precedent, insa nu datorita unor performante financiare mai bune, ci scaderii pretului actiunilor. Ambele companii au aratat pana acum ca nu iau in calcul distribuirea unui procent mai mare din profit pentru a imbunatati randamentul dividendelor, fiind putin probabil ca acest lucru sa se schimbe in 2016, mai ales in conditiile in care au in fata programe ambitioase de investitii”, spune analistul Prime.

In cazul societatilor de pe bursa mai putin lichide, Artego (ARTE) si Electroarges (ELGS) au cele mai bune estimari de randamente, de 10,8%, respectiv 10,2%. De mentionat ca Electroarges nu a avut in ultimii ani o politica stabila de acordare a dividendelor, astfel ca distributiile din 2016 ar putea sa fie semnificativ diferite fata de estimari.