Grupul francez Lactalis va face oferta publica de cumparare pentru 97,5% din actiunile Albalact (ALBZ), pretul oferit fiind cu 6,3% mai mare decat cel stabilit miercuri pe Bursa de Valori Bucuresti. Lactalis va plati 337 mil. lei (75 mil. euro) pentru cumpararea acestor actiuni. Francezii vor delista compania daca reusesc sa achizitioneze cel putin 90% din titlurile producatorului de lactate in oferta.

Pretul la care se va face oferta este de 0,5252 lei/actiune. Titlurile Albalact cresteau la deschiderea sedintei de joi cu 4,45%, pana la 0,516 lei/actiune.

Reprezentantii Lactalis ajunsesera deja la o intelegere de cumparare cu actionarii majoritari ai Albalact – Familia Ciurtin si fondul de investitii cipriot RC2 – la inceputul acestui an. Actionarii mai sus mentionati detin 70% din Albalact. In acest conditii, francezii mai trebuie sa convinga micii actionari sa isi vanda titlurile.

Oferta Lactalis vizeaza 636 mil. actiuni ALBZ, la care se adauga alte 5,16 mil. actiuni care ar putea sa intre in posesia conducerii Albalact, ca parte dintr-un plan de optiuni de cumparare desfasurat de companie. Oferta va fi intermediata de catre BRD.

Lactalis: Nu facem concedieri la Albalact

Potrivit unui anunt facut de Lactalis, grupul francez nu intentioneaza sa schimbe conducerea sau personalul Albalact, sa inchida locatiile de productie existente in prezent si nu are in plan o reducere a locurilor de munca. Planurile strategice ale ofertantului cu privire la Albalact vizeaza dezvoltarea principalelor produse ale companiei.

Albalact Alba este cea mai mare societate cu capital majoritar local in industria laptelui. Infiintata in 1971, Albalact a fost transformata in societate pe actiuni in anul 1990 si privatizata in 1999. Albalact are actionariat majoritar roman, iar actiunile emise de Albalact sunt admise la tranzactionare la categoria standard a Bursei de Valori Bucuresti.

Albalact detine 99,01% din actiunile Raraul Campulung Moldovenesc si 100% din societatea de logistica Albalact Logistic SRL, avand peste 1.000 angajati in toate cele trei entitati. Albalact comercializeaza produse proaspete, pasteurizate si UHT sub brandurile Zuzu, Fulga, Raraul, Albalact si Poiana Florilor.

Principalii competitori ai companiei sunt francezii de la Danone si olandezii de la FrieslandCampina.

Sursa foto: Compania

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri