Schimbarea ratingului de țară ar putea modifica traiectoria economiei României vreme de un deceniu
"Adevărata problemă este că un rating 'junk' modifică preţul întregului capital din economie. Nu doar Ministerul Finanţelor va plăti dobânzi mai mari, ci fiecare companie care doreşte să investească, fiecare bancă ce finanţează proiecte, fiecare distribuitor de energie, fiecare dezvoltator de parcuri fotovoltaice sau eoliene şi, în cele din urmă, fiecare consumator", scrie analistul.
Potrivit acestuia, capitalul nu merge acolo unde promisiunile sunt cele mai mari, ci unde riscul este cel mai mic.
"O retrogradare a României în categoria 'junk' nu înseamnă doar o literă schimbată într-un raport al agenţiilor de rating. Înseamnă că fiecare parc fotovoltaic devine mai scump de construit. Fiecare turbină eoliană produce energie mai scumpă. Fiecare kilometru de reţea electrică costă mai mult. Iar toate aceste costuri ajung, inevitabil, în factura consumatorului", avertizează preşedintele AEI.
El spune că sunt momente în care un indicator financiar aparent tehnic schimbă traiectoria unei economii pentru un deceniu, iar pentru România aceasta ar putea însemna pierderea statutului de "investment grade".
"În limbajul pieţelor, o simplă literă schimbată în evaluarea agenţiilor de rating mută o ţară din categoria investiţiilor sigure în cea a economiilor considerate speculative - categoria 'junk'. În discursul public, această posibilitate este adesea redusă la o singură idee, statul se va împrumuta mai scump. În realitate, acesta este doar primul domino", afirmă Chisăliţă.
Care sunt cele două scenarii de lucru de pe masa economiștilor
Acesta arată că într-o economie modernă, energia este infrastructura tuturor infrastructurilor şi dacă energia devine mai scumpă, întreaga economie devine mai scumpă.
Specialistul a gândit un posibil scenariu în privinţa sistemului energetic românesc până în 2035, "Investment Grade" comparativ cu "Junk".
"Aceasta nu este o predicţie, ci o modelare de scenariu. Ea porneşte de la trei ipoteze, România are astăzi un cost al capitalului deja ridicat, Costul de finanţare în energie este estimat la circa 7,6%, iar o retrogradare în categoria 'junk' l-ar putea împinge spre 9-10%. Ţinta oficială actualizată a României pentru 2030 este de aproximativ 31,3 GW capacitate instalată, cu circa 76% din surse regenerabile", explică preşedintele AEI.
În primul scenariu - "Investment Grade", România evită retrogradarea, stabilizează finanţele publice, menţine accesul la fonduri europene şi reduce riscul legislativ. Costul de finanţare în energie rămâne ridicat, dar controlabil: 7-8%.
În cel de-al doilea scenariu - "Junk", România este retrogradată în "non-investment grade". În aceste condiţii, prima de risc creşte, costul datoriei urcă, investitorii cer randamente mai mari, iar unele fonduri instituţionale îşi reduc expunerea. Costul de finanţare în energie urcă spre 9-10%. Costul de finanţare în energie este crucial pentru regenerabile, deoarece proiectele curate au costuri iniţiale mari şi costuri operaţionale reduse; IEA arată că finanţarea este un determinant central al costului energiei.
"Energia este, poate mai mult decât orice altă industrie, o afacere construită pe încredere. La prima vedere, am putea crede că succesul unui proiect energetic depinde de resursele naturale, de tehnologie sau de costul echipamentelor. În realitate, factorul decisiv este unul mult mai puţin vizibil, încrederea pe care investitorii o au într-o economie şi, implicit, costul capitalului", mai spune Chisăliţă.
El afirmă că niciun parc eolian de 500 MW şi nicio centrală fotovoltaică de un miliard de euro nu sunt construite din profitul acumulat de o companie. Astfel de investiţii sunt finanţate prin credite bancare şi prin capital atras de pe pieţele internaţionale, iar investitorii îşi recuperează banii pe parcursul a două sau chiar trei decenii. Din acest motiv, nu doar preţul turbinelor, al panourilor sau al materialelor de construcţie contează, ci şi preţul banilor cu care sunt finanţate aceste proiecte.
Care este dezavantajul cu care pleacă în „cursă” România
Specialistul în energie crede că România porneşte deja cu un dezavantaj. Costul de finanţare în energie este printre cele mai ridicate din Europa Centrală şi de Est, iar o eventuală retrogradare a ratingului de ţară în categoria "junk" ar amplifica această diferenţă până în punctul în care numeroase investiţii nu ar mai putea fi finanţate în condiţii economice rezonabile.
"Există însă o percepţie greşită, întâlnită frecvent în spaţiul public aceea că investitorii vor continua să vină în România indiferent de context, deoarece ţara dispune de soare, vânt, gaze naturale şi un program nuclear ambiţios. În realitate, capitalul nu dezvoltă ataşamente emoţionale faţă de nicio ţară. Un fond internaţional analizează simultan proiecte în România, Polonia, Bulgaria, Cehia sau Croaţia şi alege aproape întotdeauna varianta care oferă cel mai bun raport între rentabilitate şi risc. Nu este nevoie ca România să devină o economie instabilă pentru a pierde investiţii. Este suficient să fie percepută drept puţin mai riscantă decât vecinii săi. În competiţia pentru capital, locul al doilea înseamnă adesea lipsa oricărui proiect", susţine analistul.
Conform acestuia, consecinţele unei asemenea evoluţii nu apar imediat. Sistemul energetic existent continuă să funcţioneze, iar consumatorii nu vor observa peste noapte schimbări dramatice. Problema este că investiţiile care nu sunt realizate astăzi reprezintă capacităţile de producţie care nu vor exista peste cinci sau zece ani. Între timp, cererea de electricitate va continua să crească, alimentată de electrificarea transporturilor, extinderea centrelor de date, dezvoltarea inteligenţei artificiale, utilizarea pompelor de căldură, digitalizarea industriei şi apariţia economiei hidrogenului.
În opinia lui Chisăliţă, dacă oferta internă de energie avansează mai lent decât cererea, piaţa reacţionează într-un mod previzibil. Raritatea creşte, iar odată cu ea cresc şi preţurile. Este unul dintre cele mai simple mecanisme economice: atunci când investiţiile încetinesc, oferta devine insuficientă, iar costurile sunt transferate inevitabil către consumatori.
Astfel, majorarea costului capitalului nu rămâne o problemă contabilă a investitorilor. Ea se propagă treptat de-a lungul întregului lanţ economic. Investitorii solicită contracte la preţuri mai ridicate pentru a-şi proteja rentabilitatea, băncile percep marje de finanţare mai mari, operatorii de reţea îşi finanţează infrastructura la costuri crescute, furnizorii cumpără energie mai scumpă, iar în final toate aceste costuri ajung pe factura consumatorului. Din acest motiv, economiştii descriu dobânda drept un cost invizibil al producţiei. În sectorul energetic, el devine vizibil abia atunci când fiecare gospodărie şi fiecare companie îl regăsesc în preţul electricităţii, explică specialistul.
Preşedintele AEI susţine, pe de altă parte, că efectele nu se opresc însă la nivelul facturilor. Energia reprezintă una dintre principalele materii prime ale economiei moderne, iar orice creştere a preţului electricităţii afectează competitivitatea întregii industrii. Producătorii de aluminiu, siderurgia, industria chimică, fabricile de ciment şi materiale de construcţii, industria alimentară, centrele de date sau producătorii de componente auto depind direct de costul energiei. În competiţia internaţională, aceste companii nu pot transfera integral costurile suplimentare către clienţi. Dacă firme similare din Polonia sau Cehia beneficiază atât de energie mai ieftină, cât şi de finanţare mai accesibilă, ele devin automat mai competitive. În aceste condiţii, investiţiile industriale noi vor începe să ocolească România, nu din cauza lipsei forţei de muncă sau a resurselor naturale, ci din cauza costului mai ridicat al capitalului şi al energiei.
Scumpirile din energie au și un efect social profund
"Scumpirea energiei produce şi un efect social profund. Energia este unul dintre puţinele bunuri consumate de fiecare familie şi de fiecare companie, astfel încât orice majorare a preţului electricităţii sau al gazelor se transmite în întreaga economie. Cresc costurile alimentelor, ale transportului, ale serviciilor, ale construcţiei de locuinţe şi ale producţiei industriale. Inflaţia reduce puterea de cumpărare, salariile cresc mai lent decât costul vieţii, economisirea devine tot mai dificilă, consumul încetineşte, investiţiile private se reduc, iar ritmul de creştere economică slăbeşte. În final, investitorii nu sunt cei care suportă cele mai mari costuri, deoarece îşi pot reloca resursele în alte pieţe. Cei care rămân să suporte consecinţele sunt gospodăriile şi companiile româneşti", adaugă Dumitru Chisăliţă.
Acesta arată că în faţa unor preţuri ridicate la energie, reacţia politică este adesea previzibilă. În loc să fie abordată cauza problemei, este tratat simptomul. Europa a oferit deja numeroase exemple de taxe asupra veniturilor producătorilor, contribuţii de solidaritate, plafonări de preţuri, supraimpozitări şi modificări repetate ale regimului fiscal aplicabil sectorului energetic. Pe termen scurt, asemenea măsuri pot reduce presiunea socială, însă pe termen lung transmit investitorilor un semnal îngrijorător. Dacă riscul de piaţă este însoţit şi de instabilitate fiscală şi legislativă, rentabilitatea cerută pentru investiţii creşte inevitabil.
Astfel se formează un cerc vicios dificil de întrerupt, consideră analistul. Statul încearcă să reducă preţurile prin taxe suplimentare sau prin plafonări administrative. Investitorii răspund cerând randamente mai mari pentru a compensa riscurile suplimentare. Costul capitalului creşte, investiţiile încetinesc, oferta de energie se reduce, iar preţurile cresc din nou. În faţa acestor noi majorări, autorităţile sunt tentate, consideră preşedintele AEI, să intervină încă o dată prin noi taxe şi noi restricţii, alimentând un mecanism care produce exact efectul opus celui urmărit.
Iar toate acestea se întâmplă într-un moment în care Uniunea Europeană intră în cea mai amplă perioadă de investiţii energetice din istoria sa. Mii de miliarde de euro vor fi direcţionate către energie regenerabilă, reţele electrice, reactoare nucleare, hidrogen, soluţii de flexibilitate şi sisteme de stocare. Competiţia reală nu mai este între companii, ci între statele care încearcă să atragă acest capital. Ţările capabile să inspire încredere vor beneficia de investiţii şi de costuri de finanţare mai reduse. Cele percepute ca fiind mai riscante vor rămâne cu proiecte amânate şi cu energie mai scumpă.
"Paradoxul României este evident. Puţine state europene dispun de o combinaţie atât de diversificată de resurse energetice: hidroenergie, gaze naturale, energie nucleară, potenţial eolian atât onshore, cât şi offshore, resurse solare importante şi perspective reale de a deveni un exportator regional de energie. Totuşi, aceste avantaje naturale nu pot compensa lipsa încrederii. Investitorii nu cumpără doar potenţial. Ei cumpără, înainte de toate, stabilitate", conchide specialistul.
