Bere Azuga detine 20,18% in cadrul producatorului de ape minerale, iar in cadrul ofertei fostul director general al BEGY vrea sa cumpere restul de 47,4% din actiunile Perla Covasnei pe care nu le are.

De asemenea, in cadrul adunarii generale actionarii au aprobat bugetul de venituri si cheltuieli pentru acest an ce prevede un profit de 112.200 lei (27.182 euro), comparativ cu pierderile de 32,1 milioane lei din 2009.

Compania se asteapta la venituri de 4,84 milioane lei si cheltuieli de 4,73 milioane lei.

In cadrul adunarii au fost alesi si noii membri ai consiliului de administratie, Andrzejewski Krzysztof fiind numit presedinte, Alin-Andrei Haret, vicepresedinte, iar Aurelian Bent ca membru.

Actiunile Bere Azuga sunt suspendate din decembrie 2009 pentru operatiunea de retragere a actionarilor minoritari, in conditiile in care Ursus Breweries a ajuns sa detina 96,3% din companie, dupa ce a cumparat la inceputul anului trecut 71% din societate.

Capitalul social al producatorului este de 13,42 milioane lei, impartit in 5,37 milioane actiuni cu o valoare nominala de 2,5 lei.

Capitalizarea companiei este de 36,52 milioane lei (8,85 mil. euro), conform ultimei cotatii de 6,8 lei/actiune.

Actiunile Bere Azuga, suspendate pentru retragerea minoritarilor

Actiunile Bere Azuga, suspendate pentru retragerea minoritarilor