"Este momentul ca Regatul nostru Unit sa se reuneasca si sa mearga inainte", a declarat Cameron in cadrul unei interventii de la sediul Guvernului din Londra, apreciind ca problema independentei Scotiei este de acum rezolvata pentru "o generatie".

Scotienii au votat impotriva independentei de Marea Britanie la referendumul organizat joi, potrivit cifrelor oficiale anuntate vineri.

Dupa numararea voturilor din 31 dintre cele 32 de circumscriptii, 1.914.187 de persoane au votat impotriva independentei, ceea ce reprezinta mai mult decat cele 1.852.828 de voturi necesare pentru a obtine o victorie in acest referendum, potrivit datelor oficiale anuntate de BBC.
In procente, 55,42 la suta din populatia Scotiei a votat impotriva independentei, iar 44,58 la suta in favoarea ei.