Deoarece preturile terenurilor au crescut, investitorii se orienteaza catre blocuri de locuit, in conditiile in care vilele ar fi trebuit sa aiba preturi mult prea mari chiar si numai pentru recuperarea banilor cheltuiti. Pe de alta parte, cererea este mult mai mare pentru apartamentele la bloc, mai ieftine. Se asteapta ca in citiva ani sa apara noi cartiere, unele chiar foarte mari. Multe dintre noile proiecte sint amplasate chiar in interiorul orasului, astfel ca vor concura direct blocurile vechi. Se pot observa deja zonele preferate pentru astfel de investitii, dar si o orientare a multora dintre investitori catre blocuri-turn.

Zone preferate

Dezvoltatorii aleg pentru noile cartiere zonele semicentrale, in care exista suprafete de teren potrivite pentru astfel de proiecte. „Zona de nord a Capitalei, cotata ca zona de lux datorita multiplelor facilitati oferite, a investitiilor foarte mari efectuate si a potentialului de dezvoltare, a cunoscut in ultimii cinci-sase ani o dezvoltare intensa, ceea ce a condus si la o crestere majora a preturilor locuintelor din aceasta zona. In ultimii doi ani insa, atentia investitorilor medii si mari s-a indreptat catre piata locuintelor pentru clasa de mijloc. In acest sens, in prezent sint anuntate sau deja au fost demarate proiecte in cartierele semicentrale ale Bucurestiului, precum Colentina, Drumul Taberei, Grozavesti, Titan, Vitan sau Vacaresti“, spune Claudia Dascalescu, senior consultant in cadrul Departamentului rezidential al DTZ Echinox.

Se opineaza totusi ca zona de nord nu-si va pierde importanta pe acest segment. „Dezvoltarile in zona de nord a Bucurestiului vor continua si de acum inainte, dar vor depasi granita orasului catre arii precum Pipera sau Petricani. In acelasi timp, multe din dezvoltarile noi de proiecte rezidentiale sint concentrate in partile de est si de vest ale orasului“, spune Ionut Bordei, partener in cadrul Eurisko.

Suprafete mari

Suprafetele mari de teren din oras potrivite pentru astfel de proiecte nu sint foarte multe. De aceea, mult timp s-a putut constata o oarecare reticenta fata de amplasarea acestor viitoare noi cartiere in zone destul de apropiate de centru. Dupa ce in Pipera s-au amenajat spatii pentru birouri, iar in locul intreprinderii Semanatoarea se vor construi cladiri de birouri, blocuri si centre comerciale, se anticipeaza ca si celelalte platforme industriale vor avea destinatii asemanatoare. Platforma industriala Republica-Faur din Bucuresti ar putea fi transformata, in urmatorii ani, in zona rezidentiala, dupa transferul unitatilor de productie. Recent s-a anuntat ca se vor vinde si patru hectare de teren ale intreprinderii Aversa, situata in zona Obor.

Citeste si:

Cartiere mari

O caracteristica a noilor proiecte o reprezinta ocuparea unor suprafete mari de teren. Astfel, oficialii companiei Impact au anuntat ca se va realiza un ansamblu rezidential amplasat in nordul Bucurestiului si denumit Greenfield, care va cuprinde 3.800 de locuinte in vile si blocuri de apartamente si care va fi amplasat pe nu mai putin de 600.000 de metri patrati. Compania estimeaza ca lucrarile vor incepe in toamna acestui an. De asemenea, si compania imobiliara Hercesa a anuntat ca tot in acest an va incepe lucrarile la ansamblul rezidential Basarabia, situat pe locul fabricii de piine Titan. Ansamblul se va construi pe o suprafata de sase hectare si va cuprinde noua blocuri cu regimuri de inaltime intre 11 si 14 etaje si cu o suprafata construita totala de 180.000 de metri patrati.

Varianta „turn“

Cei care nu au avut la dispozitie o suprafata consistenta de teren au optat pentru varianta bloc-turn. De altfel, trebuie remarcat ca in ultimul timp majoritatea proiectelor anuntate se bazeaza pe astfel de imobile. Drumul a fost deschis de proiectul Asmita Garden, ce prevede construirea a sapte cladiri care, pe linga parter, vor mai avea intre 16 si 24 de etaje. Ansamblul, delimitat de Splaiul Unirii si Calea Vacaresti, va aduce pe piata 788 de apartamente. Partea de est a Capitalei se va imbogati cu inca 16 blocuri-turn. Neocity Group va investi 300 de milioane de euro intr-un proiect rezidential de 2.700 de apartamente amplasate in zona Heliade intre Vii.

Ansamblul NeoPeninsula, construit in apropierea riului Colentina si a lacului Fundeni, va fi compus din apartamente cu una, doua, trei si patru camere. Blocurile vor avea intre 14 si 24 de etaje. In aceeasi categorie poate fi incadrat si proiectul Planorama, care se va construi pina la sfirsitul anului 2008, in sectorul 2 al Capitalei. Complexul rezidential Planorama, amplasat in zona Doamna Ghica, va fi compus din patru cladiri-turn, alcatuite din doua subsoluri, parter si 15 etaje si va aduce pe piata 1.100 de apartamente, conform dezvoltatorului proiectului, Euro Habitat SRL. Acestea sint doar citeva dintre proiectele care anunta blocuri-turn. De asemenea, sint si citeva zone care in ultimul timp s-au dovedit foarte atractive pentru investitori.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/index.php?id=5355&art=162&cHash=1f1862a3a3