Romania este una dintre tarile din Uniunea Europeana cu un numar foarte ridicat de cladiri vechi si de peste 100 de ani, in care necesitatea de a construi noi spatii de locuit este absolut necesara, nu doar prin prisma riscului la care populatia se expune in cazul unui inevitabil cutremur, dar mai ales in ceea ce priveste sustenabilitatea constructiilor, a consumului de energie - in principal si a angajamentului tarii noastre fata de natura si mediul inconjurator.

In timp ce mai multe tari mult dezvoltate si civilizate au decis sa faca acest pas inca de mai multi ani si sa construiasca business-uri sau case mult mai eficiente energetic, Romania are inca foarte mult de recuperat la acest capitol, constructia unor proiecte sustenabile pentru case, apartamente, spatii de birouri sau magazine fiind un lucru bun atat pentru constructor cat si pentru locuitor, chirias sau mediu.

Exista un mare avantaj in tot acest proces care schimba constructiile in lumea moderna si le adapteaza pentru a fi prietenoase cu mediul – toata lumea are de castigat: pe de-o parte constructorii vor munci cu produse al caror cost este mai mic, dar la fel de productiv si sigur, iar pe de alta parte locuitorii sau chiriasii vor plati un pret mai mic pentru materialele de constructii sau serviciile oferite.

Focusul pe constructii care sa reziste, dar sa economiseasca bani: ce inseamna constructii sustenabile

  • Sa reduca factura la electricitate atat pentru case cat si pentru sediile de birouri. De multe ori, mai ales in cazul birourilor, aceste facturi reprezinta principalele cheltuieli pe care chiriasul si proprietarul cladirii ajung sa le plateasca;
  • Sa economisesti bani pentru alte cheltuieli importante. Pentru proprietarii de business-uri, economiile generate prin utilizarea unor produse eficiente energetice permit acestora nu doar sa reduca preturile pentru utilitati, dar cu economiile generate sa poti acoperi alte necesitati, cum ar fi de exemplu salariile angajatilor, beneficii legate de sanatate sau investitii in dezvoltarea companiei. In ceea ce priveste caminul, prin constructii sustenabile se pot economisi bani care la randul lor sa poata fi directionati catre plata ratelor, a creditelor, a leasingului auto sau a altor datorii;
  • Sa reduci consumul de carbon la nivel global; Pentru companiile din constructii, angajamentul de a reduce consumul de carbon la nivel global este un beneficiu foarte bun de imagine. Folosind solutii eficiente energetic (verzi) poate fi un foarte bun instrument de advertising, ceea ce iti deschide multe noi oportunitati de afaceri. In tot acest timp, proprietarii de case si de afaceri au de castigat.
  • Utilizarea produselor reciclate sau a produselor sustenabile; In cele din urma, utilizarea unor produse eficiente energetic este o foarte buna metoda prin care sa reduci impactul constructiilor asupra planetei. De la iluminare si pana la izolare pana la materialele folosite pentru acoperisul casei sau fundatia, sunt nenumarate metodele prin care poti sa construieste proiecte durabile si prietenoase cu mediul;

Cu cat oamenii si companiile vor dezvolta solutii tot mai orientate spre sustenabilitate, cu atat toti actorii implicati in dezvoltarea domeniului constructiilor vor avea de castigat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri