Compania Iulius Group va investi 45 de milioane de euro pentru extinderea centrului comercial Iulius Mall Timisoara si mizeaza ca cifra de vanzari anuala va creste de la 160 (estimat pentru 2008) la 250 de milioane de euro in 2009, potrivit reprezentantilor companiei.
Lucrarile de extindere ale Iulius Mall Timisoara au fost incepute din toamna anului trecut, timp in care s-a lucrat la eliberarea terenului de utilitati sau stramutarea acestora pe alte pozitii. Pana la sfarsitul acestei luni, majoritatea lucrarilor privind infrastructura noilor componente ale complexului vor fi deja finalizate. "Practic, se lucreaza in paralel la doua proiecte: extinderea Iulius Mall si constructia ansamblului rezidential Saphir", a declarat directorul Iulius Mall Timisoara, Florin Dumitrescu, citat de NewsIn.

In prezent, Iulius Mall Timisoara are o suprafata totala de 83.000 de metri patrati, insa la finalul lucrarilor aceasta se va ridica la 177.613 metri patrati. Cei 94.613 metri patrati care vor forma noul corp al Iulius Mall vor fi structurati pe cinci niveluri. Doua dintre niveluri sunt rezervate parcarii acoperite de 1000 de locuri. Un alt nivel, respectiv 14.000 de metri patrati, este deja inchiriat companiei Auchan, care isi va deschide aici primul hipermarket din partea de vest a tarii.

Alti 3.000 de metri patrati sunt destinati pentru Food Court care va avea 1.700 de locuri. Restul suprafetelor vor fi folosite pentru a aduce in premiera in Timisoara retaileri nationali si internationali. Prima confirmare a venit din partea Inditex care va deschide in Iulius Mall Timisoara cinci magazine: Zara, Pull and Bear, Bershka, Oysho si Stradivarius.

Ca obiective la finalizarea noii constructii, Iulius Mall Timisoara si-a propus ridicarea traficului anual de la 9,8 milioane, cat este in prezent, la 12 milioane de clienti, iar cifra de vanzari anuala va creste de la 160 (estimat pentru 2008) la 250 de milioane de Euro in 2009.

Pentru extinderea Iulius Mall Timisoara, compania va investi 45 de milioane de euro, iar suma nu include si investitiile pe care Iulius Group le face in ansamblul rezidential „Saphir”, aflat in imediata apropiere a IuliusMall Timisoara. Complexul rezidential a existat inca de la inceput in planurile companiei, iar acum timisorenii au posibilitatea sa opteze pentru unul dintre cele 273 de apartamente care vor fi construite.

Iulius Group va definitiva intreg proiectul de extindere al IuliusMall Timisoara in primavara anului 2009.

Iulius Mall Timisoara a fost inaugurat in octombrie 2005, fiind al doilea mall din reteaua lansata la nivel national de catre Iulius Group. Investitia initiala a grupului a fost de 45 milioane de euro. In prezent, Iulius Mall Timisoara are 232 de magazine ale unor branduri nationale si internationale. Iulius Mall Timisoara a avut in 2007 o cifra de vanzari de 142 de milioane de euro.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri