Astfel, conform datelor INS, in anul 2008 s-au eliberat 61.092 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale.

Cele mai importante cresteri au fost in regiunile de dezvoltare: Nord-Est (+1398 autorizatii), Sud-Muntenia (+1241 autorizatii) si Centru (+1112 autorizatii). S-au inregistrat scaderi ale numarului de autorizatii eliberate pentru construirea de cladiri rezidentiale in regiunile de dezvoltare: Vest (-698 autorizatii) si Sud-Est (-155 autorizatii).

Datele statistice ale INS mai arata ca, in luna decembrie 2008, s-au eliberat 3865 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, cu 7,3% mai putine decat in aceeasi luna a anului 2007.

Scaderi ale numarului de autorizatii eliberate pentru construirea de cladiri rezidentiale s-au inregistrat in urmatoarele regiuni de dezvoltare : Bucuresti-Ilfov (-182 autorizatii), Nord-Vest (-85 autorizatii), Vest (-64 autorizatii), Sud-Vest Oltenia (-56 autorizatii) si Sud-Est (-43 autorizatii). In trei din cele opt regiuni de dezvoltare s-a inregistrat o usoara crestere a numarului de autorizatii eliberate pentru cladiri rezidentiale.

Citeste si:

Aceasta tendinta s-a manifestat in regiunile de dezvoltare: Nord-Est, Centru si Sud-Muntenia.

Comparand situatia din decembrie 2008 cu luna precedenta, numarul autorizatiilor de constructie este in scadere cu 5,6%.

Distributia in profil regional evidentiaza o tendinta de scadere a numarului de autorizatii de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale in aproape toate regiunile de dezvoltare. Cele mai mari s-au inregistrat in : Bucuresti-Ilfov (-124 autorizatii), Sud-Est (-101 autorizatii), Sud-Vest Oltenia (-31 autorizatii), Vest (-27 autorizatii) si Nord- Vest (-20 autorizatii). S-au inregistrat usoare cresteri in doua regiuni de dezvoltare: Centru (+80 autorizatii) si Nord-Est (+9 autorizatii)