Incepand din 2007, deseurile menajere pe persoana au scazut in mod constant in UE, fata de nivelul de la jumatatea anilor 1990, potrivit News.ro. Din cele 475 de kilograme de deseuri generate de o persoana in UE in 2014, 465 de kilograme au fost tratate.

Tratamentele au inclus diferite metode, cu o pondere de 28% pentru reciclare, 28% depozitare la gropi de gunoi, 17% incinerare si 16% compostare. Ponderea deseurilor municipale reciclate sau compostate a crescut in mod constant la nivelul Uniunii, de la 17% in 1995 la 44% in 2014. Cantitatea de gunoi produsa variaza semnificativ intre statele membre.

Astfel, cu sub 300 de kilograme pe persoana, Romania (254 kilograme, conform datelor aferente anului 2013, potrivit Eurostat), Polonia si Letonia au cel mai scazut nivel de gunoi pe persoana, urmate de Cehia si Slovacia (cu putin peste 300 de kilograme). La polul opus se afla Danemarca care a generat cea mai are cantitate de deseuri (759 kilograme de persoana), urmata la mare distanta de Cipru, Germania si Luxemburg, cu peste 600 de kilograme de persoana.

Citeste si:

Malta, Irlanda (date pe 2013), Austria, Olanda, Franta si Grecia inregistreaza valori cuprinse intre 500 si 600 de kilograme de gunoi de persoana. O parte din diferentele inrregistrate intre statele membre este data de inregistrarile diferite ale deseurilor municipale. Metodele de tratare a deseurilor difera substantial intre tarile UE.

In 2014, aproape jumatate din reziduurile municipale din Slovenia si Germania au fost reciclate, respectiv 49% si 47%. Compostarea a fost cea mai utilizata metoda in Austria (32%), urmata de Olanda si Belgia (21%). Impreuna, reciclarea si compostarea au reprezentat in 2014 aproape doua treimi (64%) din tratamentele aplicate deseurilor in Germania, urmata de Slovenia (61%), Austria (58%), Belgia (55%) si Olanda (51%).

Cel putin jumatate din deseurile municipale tratate in 2014 au fost incinerate in Estonia (56%), Danemarca (54%) si Finlanda si Suedia (ambele cu 50%).
In schimb, cel mai ridicat nivel al deseurilor depozitate la gropile de gunoi este inregistrat in Letonia (92%), Malta (88%), Croatia (83%), Romania (82% in 2013), Grecia (81% in 2013), Slovacia (76%), Cipru (75%) si Bulgaria (74%).