Astfel, imediat dupa tranzactia dintre Gecad ePayment (in prezent PayU Romania)-Naspers, Radu Georgescu a despartit Gecad ePayment de Avangate, divizia sa internationala de plati online de software. A urmat apoi un nou deal cu Avangate, antreprenorul vanzand de aceasta data pentru 4 milioane de euro un pachet minoritar catre fondul de investitii 3TS Capital Partners. Suma urma sa fie folosita pentru dezvoltarea operatiunilor companiei in America de Nord si Europa, dar si pentru investitii in tehnologie.

“Inainte de Avangate incepeam un business pentru a-l vinde. Dar apoi m-am decis sa merg la nivelul urmator. Am vrut o companie listata la bursa. Bursa de la Bucuresti nu m-a atras si am ales Nasdaq”, a explicat Georgescu la o intalnire cu mai multi antreprenori in cadrul unui eveniment organizat de Ambasada SUA la Bucuresti.

Infiintata in 2005, ca divizie internationala a Gecad Epayment, Avangate a avut o evolutie ascendenta, dublandu-si veniturile aproape in fiecare an, potrivit oficialilor companiei.

Obiectivele managementului Avangate este sa ajunga la tranzactii de aproximativ un miliard de dolari in 2015-2016 si de a se lista pe Nasdaq in 2014. Compania are cateva mii de clienti (companii de soft) din toate lumea, iar modelul de business presupune perceperea unui comision din valoarea produsului vandut de o anumita companie de software prin intermediul platformei sale. Cifra de afaceri a companiei nu este publica la Ministerul de Finante, Avangate avand sediul in Olanda (unde depune si datele financiare), insa in vara anului trecut, Carmen Sebe, directorul operational al Avangate, spunea ca pana la finalul anului procesatorul ar putea ajunge la afaceri de 100 de milioane de dolari (aprox. 72 milioane de euro).

„Perioada 2006-2010 a fost cea in care compania a devenit profitabila, in care ne-am concentrat pe China, Rusia, Europa de Est si pe zona de businessuri mici. Dar banii sunt in SUA, cea mai mare piata din lume. Iar daca vrei sa vinzi acolo, nu poti vinde din Romania. Daca vrei sa atragi un business angel, in Romania probabil poti vorbi cu in jur de sapte oameni, in SUA este total diferit. Si toti sunt deschisi sa vorbeasca cu tine”, spune Georgescu.

El adauga ca diferenta dintre a vinde o companie in Romania si a o vinde in SUA este ca in America iei de 10 ori mai multi bani. “Vorbim despre aceeasi companie, cu acelasi numar de angajati, aceleasi venituri”, explica antreprenorul.

Citeste si:

Pe de alta parte, o alta diferenta este ca intreprinzatorii romani au o foarte buna cultura tehnica, insa uneori uita de partea de business.

“Noi ne gandim doar cum sa facem produsul. Businessul nu este despre asta, este despre cum sa vinzi”, afirma Georgescu.

Dezvoltarea operatiunilor din SUA - 3 milioane de euro

In ceea ce priveste dezvoltarea Avangate pe piata din SUA, fondatorul grupului Gecad spune ca stabilirea unui sediu acolo, gasirea head-hunterului potrivit pentru recrutarea unui nou CEO si crearea unei echipe de management (care este formata in principal din straini), l-a costat in jur de trei milioane de euro.

“Ai nevoie de multi bani. Poti sa o faci mai ieftin, dar nu este acelasi lucru. Imaginea Romaniei in SUA nu exista. Ai nevoie de sfatuitori foarte buni pe partea de avocatura si taxe. Sa mergi sa gasesti un CEO este foarte greu pentru ca nu vor crede in fondatori. Este ceva ce nu poti face singur. Trebuie sa dai 300.000 de euro dolari pentru cel mai bun recruiter din Sillicon Valley. De exemplu, CEO-ul nostru a fost sugerat de unul din oamenii din board, dar nu ar fi venit daca nu aveam firma de recrutare potrivita. Pentru ca asta i-a aratat ca avem banii necesari pentru a-l plati. Poti sa gasesti pe cineva care iti place si dupa ceva timp iti spune <<Nu stiu daca vreau sa fac asta, sunteti din Europa de Est>>. Europa de Est le aduce aminte de Rusia, nu au incredere. Noi am gasit pe cineva care a venit in Romania, a stat in aici si dupa ceva timp a zis ca nu poate, pentru ca suntem o companie romaneasca si nu este pregatit. Doi oameni din management au stat sase luni acolo pentru a gasi un CEO”, explica antreprenorul.

Insa, dincolo de a gasi head-hunterul, managerul sau sediul potrivit, cea mai mare provocare pentru seful Gecad a fost sa convinga angajatii ca nu isi vor pierde locurile de munca.

"Multi angajati vor crede ca isi vor pierde joburile. A trebuit sa convingem angajatii ca nu va fi asa. A fost o rezistenta foarte mare. Trebuie sa ii convingi sa vorbeasca la telefon cu o diferenta foarte mare de fus orar. Trebuie sa invingi aceasta rezistenta care este foarte mare”, a mai spus Georgescu.

In prezent, managementul Avangate este format in mare parte din expati, compania fiind condusa de Carl Theobald, in calitate de presedinte si CEO. Acesta a inlocuit-o in functia de director general pe Carmen Sebe care din vara anului trecut este director operational.

Pasii pentru listarea Avangate:

2010- restructurarea companiei
2011- mutarea in SUA
2012- “un an de liniste”
2013- crestere
2014- crestere agresiva pentru listare