O pensiune agroturistica cu zece camere de inchiriat costa minimum 160.000 euro, numai constructia, atunci cand are o suprafata desfasurata de 400 mp. Apoi se adauga terenul, care trebuie sa fie situat intr-o zona turistica cu infrastructura dezvoltata si care mai creste bugetul cu minimum 17.000 euro. Atunci cand este vorba insa de Valea Prahovei, terenul costa minimum 100.000 euro, in conditiile in care este nevoie de o suprafata de cel putin 1.000 mp, pentru a se putea amenaja si locuri de parcare.

Vestea buna este ca din acesti bani, investitorul nu trebuie sa aiba in mana decat 17.000-18.000 euro, adica 10%. Restul, o parte ii poate primi cu dobanda subventionata prin programul Fermierul al Ministerului Agriculturii si o alta parte prin finantarea nerambursabila, de pana la 50% din totalul cheltuielilor eligibile, prin programul Sapard.

“Preturile de constructie la pensiuni, cu tot cu tva, proiect, autorizatii si finisate la cheie sunt de 400 euro/mp, pentru cele de doua margarete, 550 euro/mp pentru cele de trei si 700 euro/mp pentru cele de patru margarete”, declara Sorin Cristea, manager al firmei Construct Group, care a realizat numeroase astfel de investitii in tara. Ridicarea constructiei si amenajarea ei dureaza intre 90 si 120 de zile.

Citeste si:

Pentru client, cu cat numarul de margarete este mai mare, cu atat confortul este sporit, dar pentru investitor mai multe margarete inseamna mai multe locuri de parcare asigurata, suprafete mai mari ale camerelor, bai individuale si finisaje mai scumpe. Consultantii ne sfatuiesc sa editam un studiu de piata si sa aflam ce categorie de clienti avem in vedere – de lux, medii sau pensionari si tineri. Acest lucru se stabileste si in functie de localitatea si zona unde se afla terenul. Ceva nou, in afara de designul si de calitatea constructiei, mai poate fi adaugat prin servicii sau prin inventarea unui specific – crama, pensiuni pentru pescuit sau pentru vanatoare, pentru ski si chiar organizarea unor evenimente pentru turisti – in Maramures si Bucovina, de exemplu, se pun in scena obiceiuri de sarbatori.

Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC) incurajeaza astfel de manifestari. “De Paste, incondeierile de oua si masa pascala traditionala din zona Bucovinei au atras cei mai multi turisti”, declara Irina Sava, director de marketing in cadrul agentiei. “In urma cu 12 ani, putini stiau despre “turismul rural” si aveau incredere in viitorul pensiunii agroturistice.

Astazi, reteaua ANTREC cuprinde 3.500 de pensiuni omologate si in curs de omologare, cu peste 20.000 de locuri de cazare, unele dintre ele avand conditii la standarde europene”, adauga Irina Sava. Foarte multi dintre turisti sunt atrasi de frumusetea peisajelor, de viata in natura si de modul de viata al oamenilor de la tara, spun reprezentantii ANTREC, mai ales oraseni, din care bucurestenii bat recordul. Interesant este ca si la capitolul investitii, tot acestia conduc in top, majoritatea celor care construiesc pensiuni fiind din mediul urban si mai ales din Capitala.

Sursa: http://www.capital.ro/index.php?a=23741&shift=1