Cea mai mare parte a hotelurilor de la mare si-au modificat incepand de luni tarifele, reducerile fata de saptamana trecuta fiind intre 25 si 30%, transmite corespondentul NewsIn.

Hotelierii spun ca niciodata nu au fost atat de multi turisti in aceasta perioada a anului, cei mai multi plecand de pe litoral dupa data de 15 august. seful Agentiei de Turism Mamaia , Iulian Toma, a declarat ca, dupa ieftinire, o camera la un hotel de patru stele costa 300 RON cu mic dejun, fata de cel putin 400 RON cat a costat pana duminica.

La un hotel de trei stele, o camera dubla ajunge la 250 RON cu mic dejun fata de 350 RON in varf de sezon. La un hotel de doua stele , tariful de cazare pentru o camera dubla este de astazi 90-100 RON , fara mic dejun , fata de 160-170 RON pana acum.

Citeste si:

Noile tarifele raman valabile pana la 1 septembrie, cand se anunta o noua ieftinire care ajunge la 50% fata de varful de sezon. La 1 septembrie incepe si programul social, cand zeci de mii de turisti sunt asteptati sa petreaca sejururi de sase zile cu pana la 200 RON, in hoteluri de doua stele de pe litoral.

Hotelurile de la trei stele in sus refuza de obicei sa se incrie in programul social. Luni dimineata pe litoral erau inregistati oficial 124.960 turisti, dintre care 9.850 straini. Cei mai multi turisti, peste 30.000, sunt inregistrati in Costinesti si la Neptun. La Mamaia sunt 13.000 de turisti, gradul de ocupare fiind de 65%.