Orice turist care si-a facut macar un concediu in viata la mare a trecut si prin Neptun. Pentru o vizita de o ora-doua, la cumparaturi in Bazar, la plaja „La steaguri“ sau la o pizza in Prichindel. Acum 20 de ani, statiunea-resedinta de vara a elitei comuniste gemea de lume, de masini - multe dintre ele scumpe si cu numere nemtesti -, plaja era un adevarat vacarm, iar aleea dintre celebrele steaguri si soseaua ce traversa centrul statiunii putea reprezenta fara probleme versiunea moderna a Babilonului. In timpul verii era exclus sa gasesti un loc de cazare, iar ca sa parchezi masina trebuia sa-i platesti gras pe baietii care tineau ocupate pana si peticele de iarba de pe malul lacului. Veselie, comercianti, muzica, bani...

Cantecul de lebada

Astazi, sunt triste pana si bancile de pe trotuarele din ce in ce mai pustii. Nenumaratele SA-uri in care s-au transformat hotelurile din tandemul Neptun-Olimp, ramase neprivatizate ani in sir, au intrat, rand pe rand, in vria produsa de absenta investitiilor. Cele cateva privatizari reusite n-au fost capabile sa mascheze lipsa unui plan de dezvoltare modern, care sa urmeze cei cativa pasi care se regasesc prin manualele de economie. Multe dintre unitatile turistice au fost vandute sau concesionate pe prietenii ori in urma unor licitatii indelung comentate de presa, iar firmele care le-au cumparat nu au cheltuit bani nici macar pentru a schimba clantele, cum este cazul hotelurilor detinute de Turist Center, fiica naturala a companiei European Drinks. Cele mai importante hoteluri, cum este cazul complexului Amfiteatru, cu restaurantele si spatiile comerciale aferente, au ramas insa in portofoliul statului, la RA-APPS, in speranta unei privatizari ce intarzie sa se produca. Rezultatele au fost pe masura: aspectul ponosit si serviciile mizerabile au devenit unitate de masura intr-o statiune din ce in ce mai putin cautata de turistii pretentiosi. Dovada o reprezinta, dincolo de instrumentul de masura denumit generic „cu ochiul liber“, gradul de ocupare anuntat de hotelieri. La inceputul sezonului, in luna iunie, doar 20% din paturi fusesera inchiriate de turisti, iar in weekenduri si catre mijlocul sezonului, in perioade in care ratele de ocupare depaseau altadata 90%, acum s-au atins cu greu 40 de procente. Cat despre straini, numarul lor nu mai reprezinta nici 20% din totalul turistilor, fata de aproape jumatate cat se inregistra in vremurile bune.

Mamaia se tine bine

La numai doi pasi de Constanta se afla vesnicul competitor al celor din Neptun-Olimp: Mamaia, o batrana ce se chinuia cu ani in urma sa supravietuiasca din pensia modesta si care astazi se poate lauda cu operatiile estetice la care a fost supusa. Cu siguranta, putine au mai ramas hotelurile in care sindicalistii sa-si poata permite sa se cazeze. Preturile din Mamaia profita de cererea din ce in ce mai mare, spatiile comerciale se dezvolta si se modernizeaza, numarul restaurantelor il depaseste probabil pe al celor din Bucuresti, iar investitiile se vad la fiecare colt de strada. Concurenta este ceva real, palpabil, iar turistii nu fac altceva decat sa acorde puncte celor care ii iau in seama, prin prezenta lor in numar din ce in ce mai mare, 40% din cei care aleg sa mearga pe litoral avand destinatia Mamaia. Gradul de ocupare se situeaza constant in zona 80-90 de procente, cu weekenduri in care aglomeratia este asemanatoare celei din Gara de Nord.

Succesul statiunii din nordul Constantei este unul evident. Controversatele masuri ale primariei au facut pana la urma ca turistii sa fie multumiti, nepasatori la numele celor care au cumparat hotelurile sau au avut privilegiul de a deveni parteneri cu autoritatile in diferite obiective comerciale. Palmierii lui Agathon au starnit nenumarate comentarii malitioase, dar isi fac in continuare treaba in decorul exotic al statiunii. Parcul Aqua Magic este raiul copiilor, in pofida acuzatiilor de lipsa de transparenta aduse celor au facut investitia. Parcarile sunt bine delimitate, masinile au incetat sa invadeze inclusiv trunchiurile copacilor si toata lumea e multumita: patronii isi numara banii la sfarsitul fiecarei veri, iar turistii pleaca la final de concediu convinsi ca si-au cheltuit economiile intr-o vacanta pe cinste.

Privatizari degeaba

Inceputa in 2002, marea privatizare a statiunii Neptun-Olimp nu s-a finalizat nici pana astazi. Primul pas facut atunci, sub directa supervizare a directorului Dumitru Filip, a fost divizarea societatii-mamut in 26 de societati comerciale ce urmau a fi vandute una cate una. Adunarea Generala a Actionarilor, formata de fapt din statul roman, SIF Transilvania si cativa actionari minoritari-cuponarzi, a aprobat actiunea conform Legii 137/2002, care avea ca scop accelerarea privatizarii. A fost o accelerare atat de intensa, incat nici la trei ani de la declansare nu s-a sfarsit. Hotelurile ramase neprivatizate, devenite obiect de dispute politico-financiare, stau sa se prabuseasca, au instalatiile de apa gaurite de rugina, iar unele vor fi nevoite sa se inchida din lipsa clientilor. In cazul spatiilor vandute prin licitatie, contractele au fost mai mult decat ciudate, atata vreme cat ele nu-i obligau pe noii proprietari sa faca investitii majore pentru reabilitarea unitatilor. Mai mult, unii dintre investitori erau datori fata de stat cu sume uriase la data licitatiei de vanzare.