Compania low-cost Blue Air va opera din 25 octombrie curse pe o noua ruta, Sibiu-Londra si retur, in zilele de joi si duminica ale fiecarei saptamani.
"Pasagerii Blue Air pot achizitiona bilete pentru cursele din iarna 2009-2010 pe noua ruta, Sibiu-Londra. Orarul de iarna al Blue Air este valabil in intervalul 25 octombrie 2009-27 martie 2010. Pasagerii isi pot achizitiona deja bilete pentru aceasta noua destinatie, costul acestora fiind extrem de accesibil in cazul achizitionarii cu cateva luni in avans", au anuntat reprezentantii Blue Air.

Zborurile catre destinatia Londra sunt acum operate de Blue Air de pe trei aeroporturi nationale, cel din Bucuresti (destinatia Londra-Stansted), Bacau (Londra-Luton) si Sibiu (Londra-Stansted).

„Pana in acest moment Blue Air opera din Sibiu cinci destinatii directe: Madrid, Stuttgart, Koln, Roma si Milano. La acestea cinci se va adauga incepand cu 25 octombrie cea de-a sasea cursa directa, ce are ca destinatie Londra. Compania noastra opereaza pe aeroportul din Sibiu de aproximativ un an de zile. Atentia noastra este indreptata catre pasagerii din Sibiu, urmand ca in perioada imediat urmatoare sa continuam extinderea numarului de destinatii disponibile”, declara director general Blue Air, Adrian Ionascu.

Blue Air, singura companie de smart flying cu capital 100% privat romanesc. Compania este autorizata sa efectueze zboruri regulate interne si internationale de pasageri, zboruri de tip charter la cerere si transporturi cargo.

Pe parcursul anului 2008, peste 1,1 milioane de pasageri au zburat cu Blue Air. Fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand peste 900.000 de calatori au ales sa zboare cu operatorul de transport aerian romanesc, Blue Air inregistreaza o crestere de peste 23%.

Pentru acest an, Blue Air anticipeaza un total de 1,7 milioane de calatori. In ceea ce priveste indicatorii economici, Blue Air a inregistrat o cifra de afaceri de 124.130.000 de euro in 2008 si estimeaza 170 de milioane pentru 2009. Echipajele Blue Air sunt formate din piloti experimentati (majoritatea avand peste 15.000 de ore de zbor).



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri