Linia aeriana nationala Tarom a demarat la 1 septembrie implementarea sistemului Winglet pe toate cele patru aeronave de tip Boeing 737-700 din flota, costurile urmand sa se reduca cu 650.000 de dolari pe an.
"In prezent, compania Tarom detine si trei avioane de tip Boeing 737-800, care au fost echipate din fabricatie cu sistemul Winglet. Montarea dispozitivelor Winglet pe cele patru aeronave ale companiei TAROM de tip Boeing 737-700 va aduce o reducere a consumului de combustibil de aproximativ 1.000 de tone metrice pe an, echivalentul unei economii de aproximativ 650.000 de dolari. Cele patru avioane de acest tip din flota companiei zboara, in total, aproximativ 12.000 de ore pe an", au declarat reprezentantii companiei.

Masura luata de conducerea Tarom face parte din strategia companiei de a reduce costurile si de a eficientiza operarea aeronavelor atat din punctul de vedere al consumului de combustibil, cat si din cel al impactului lor asupra mediului inconjurator, mai adauga oficialii companiei.

Sistemul Winglet este un dispozitiv care se monteaza in capatul aripilor, reducand rezistenta la inaintare si imbunatatind performantele aeronavei echipate.

Montarea sistemului Winglet mareste atat raza de actiune a aeronavelor, cat si viteza si altitudinea de croaziera, avand in acelasi timp, un impact pozitiv asupra mediului: reduce consumul de combustibil al aeronavelor cu pana la 3%, ceea ce inseamna o diminuare a nivelului de emisii poluante cu pana la 3 procente. In plus, avioanele echipate cu astfel de dispozitive au un impact fonic redus, la decolare zgomotul fiind diminuat cu pana la 6,5%.

“Luna aceasta, in data de 18 septembrie, Tarom sarbatoreste 55 de ani de la infiintare. Ne-am propus sa reducem amprenta de carbon a aeronavelor, prin cresterea eficientei energetice si prin reducerea consumului de combustibil. Sistemele Winglet ne permit implementarea politicii de economisire a combustibilului, aducand atat beneficii financiare, cat si ecologice, prin reducerea emisiilor”, a declarat directorul general al companiei, Ruxandra Brutaru.

Sistemele Winglet ce urmeaza a fi montate pe aeronavele Tarom de tip Boeing 737-700 sunt furnizate de compania Aviation Partners Boeing (APB) care au echipat cu acest sistem peste 3.000 de aeronave Boeing din intreaga lume.

Tarom opereaza in peste 40 de destinatii de pe trei continente, care acopera tari din Europa, Africa de Nord si Orientul Mijlociu. Compania nationala detine una dintre cele mai tinere flote din Europa. Aceasta este compusa din 26 de aeronave: trei aeronave de tip BOEING 737-800, patru aeronave de tip BOEING 737-700, patru aeronave de tip BOEING 737-300, patru aeronave de tip Airbus A318-111, doua aeronave de tip Airbus A310-325, sapte aeronave de tip ATR 42-500 si doua aeronave de tip ATR 72-500.

Compania aeriana a inregistrat o scadere de 14,2% a numarului de pasageri transportati in perioada ianuarie-iunie 2009, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, pana la 703.700 de pasageri, potrivit datelor publicate de Asociatia Companiilor Aeriene Europene (AEA).

Tarom a transportat, in 2008, aproximativ 1,98 milioane de pasageri, cu 5% mai mult decat in anul precedent, si a inregistrat venituri din exploatare in valoare de 404 milioane de dolari, cu aproximativ 10% mai mult fata de 2007. De asemenea, anul trecut aeronavele au realizat peste 15.000 de curse regulate, cu aproximativ 6,5% mai mult decat in 2007.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri