Wizz Air ofera un tarif special de 40 euro cu toate taxele incluse pasagerilor care detin bilete de calatorie JAT, valabile in perioada 1 octombrie 2009 - 27 martie 2010.

Oferta este valabila in limita locurilor disponibile, iar rezervarile vor trebui facute in perioada 1-8 octombrie.

“Industria transporturilor aeriene continua sa fie puternic afectata de criza economica, iar in sezonul de iarna se intrevad si alte victime. Acum, mai mult ca oricand este foarte important sa ne mentinem performantele financiare. Wizz Air va continua sa ofere alternative pasagerilor liniilor aeriene aflate in dificultate, consolidandu-si in acelasi timp pozitia de lider in regiune”, a declarat John Stephenson, vicepresedinte Wizz Air.

Compania aeriana sarba JAT Airways a anuntat ca toate avioanele au ramas la sol si au incetat sa lucreze din cauza unor facturi neplatite.

JAT Airways a anulat 17 zboruri dinspre Serbia. Compania aeriana sarba de intretinere JAT Tehnika are de incasat de la JAT Airways suma de un milion de euro. Cele doua societati faceau parte din aceeasi companie, dar guvernul sarb le-a separat in speranta ca le va vinde.

De asemenea, JAT Airways se asteapta ca sa inregistreze la sfarsitul anului pierderi de 20-25 milioane euro.

Wizz Air, liderul companiilor low-cost de pe piata aeriana locala, a transportat, in primele noua luni ale anului, 1,2 milioane de pasageri pe rutele din si catre Romania.

Wizz Air a transportat in 9 luni mai multi pasageri decat in tot anul trecut

Wizz Air a transportat in 9 luni mai multi pasageri decat in tot...