Unii ar spune ca e deja tarziu pentru a face o alegere in privinta locului in care ne vom petrece Revelionul. Agentiile de turism si-au facut insa publice ofertele de putin timp.
Daca nu ati inchiriat deja vreo cabana, daca nu mergeti la tara pentru a savura linistea rurala si porcul sub forma de jumari, puteti opta pentru unuldintre pachetele de la agentii. La munte, in Romania, in strainatate sau, de ce nu, intr-un loc exotic, la soare.

Fara sa stam prea mult pe ganduri, am ales sa prezentam mai intai ofertele pentru strainatate, mult mai atractive fata de (si chiar mai ieftine, uneori) cele din Romania, si, fara indoiala, inedite. Austria va ramane campioana si anul acesta printre tarile europene, motivul fiind simplu: posibilitatea de a petrece, pe langa Revelion, si o vacanta de cateva zile la schi, intr-o statiune frecventata chiar de sportivi sau vedete.

Una dintre locatiile prezente pe lista agentiilor este Kaprun. Pentru ei este celebra, pentru noi nu inca, dar important este faptul ca are doua zone de schi, cu aproximativ 130 km de partie, iar Revelionul se poate petrece intr-unul dintre hotelurile sau pensiunile din zona. Pretul este de 500-600 euro de persoana, o saptamana, si include demipensiune si masa festiva de Revelion. O alta statiune, mult mai cunoscuta la noi, este Innsbruck, unde, la un hotel de 4 stele, pretul pachetului pentru 7 nopti este de 500 de euro cu mic dejun si in jur de 600 cu demipensiune. Masa festiva mai costa 35 de euro. In zona Innsbruck mai exista statiunile Oberperfuss si Axams, cu preturi ceva mai mici.

In zona Salzburg exista posibilitatea de a petrece o saptamana (7 nopti) in hoteluri de 3 stele, cu demipensiune, la preturi incepand cu 400 de euro, masa festiva de Revelion fiind inclusa in pret.

Pentru cei care nu tin sa mearga pe partie in prima zi a anului, dar prefera fastul unei capitale europene, Viena are sute de oferte in hotelurile sale. Patru nopti de cazare, mic dejun si cina festiva costa incepand de la 230 de euro, la 3 stele, existand posibilitatea de a opta separat pentru o masa festiva de exceptie, de exemplu la Vienna City Hall (188 euro), cu spectacol de gala si atmosfera de sarbatoare.

Anul Nou pe schiuri in Franta sau Slovenia

In Franta, preturile sunt ceva mai mari, un sejur de 7 zile costand cel putin 700 de euro la munte, in hoteluri de 3 stele, ce-i drept, all inclusive (de exemplu, Club Med Les Arcs, statiune de schi, cu acces la toate facilitatile clubului). Daca doriti sa petreceti noaptea de Anul Nou pe strazile Parisului (ofertele sunt, practic, nelimitate), un bilet (transport cu avionul si cazare in hotel de 3 stele, cu mic dejun) costa in jur de 500 de euro, masa festiva fiind optionala.

Tot in Franta se poate petrece Revelionul in sud, intr-una dintre statiunile de pe Riviera. O excursie la Nisa, cu transport asigurat, Revelion de gala si vizita la Monaco, poate costa aproximativ 800 de euro. Tot pentru sudul Frantei exista oferte de Revelion la Cannes in cadrul unor pachete mai ample, cu traseu Austria-Italia-Franta si retur Franta-Italia-Ungaria, 9 zile, transport cu autocarul, cazare 2 si 3 stele, cu mic dejun.

Tot la schi se poate merge intr-una dintre tarile mai putin prezente in ultimii ani printre ofertele agentiilor, Slovenia, care dispune de nenumara-te partii de schi si locuri de cazare in conditii similare Austriei, dar la preturi mult mai mici. In statiunea Bovec, la hotel de 3 stele, un bilet de 7 nopti, cu acces la facilitatile hotelului, (inclusiv piscina), costa 360 de euro. In Kranjska Gora, una dintre statiunile renumite din Slovenia, unde printre distractiile favorite se numara saniile trase de caini, partiile cu nocturna sau inchirierile de snowmobil, se afla partia de la Planica, locul preferat de cei mai buni saritori din lume. Aici, 7 nopti intr-un hotel de trei stele, cu demipensiune, costa 435 de euro, cu acces la piscina hotelului si la cazino.

La munte, in Romania

In Romania, lucrurile stau cam la fel (in situatiile fericite). La Predeal, de exemplu, un pachet de 5 nopti, in Hotelul Hera, de 3 stele, cu mic dejun si masa festiva de Revelion, ajunge la aproximativ 1.000 de euro pentru doua persoane. Cam la fel se intampla la Hotel Eden, unde pentru numai 3 nopti platiti 275 de euro de persoana, in timp ce la Belvedere, tot 3 stele, 4 nopti costa 2.350 de lei. In Poiana Brasov, sejurul la Hotel Alpin, 3 stele, 5 nopti, demipensiune si cina festiva, costa 2.000 de lei, iar la Hotel Sport, 3 stele, aceleasi conditii, pretul e de 2.300 de lei, de persoana. La 4 stele, in Hotel Piatra Mare, pretul ajunge la 3.200 de lei pentru 6 nopti, cu mic dejun, cina romaneasca pe 30 si masa festiva pe 31 decembrie.

Daca va ganditi sa mergeti la bai, puteti opta pentru Sovata, unde pretul pentru un pachet de 6 nopti, pensiune completa, este similar cu unul din Austria, adica 450 de euro, cu mentiunea ca peste hotare nu veti avea sansa sa inotati gratuit intr-un bazin cu apa sarata.

In Sinaia, minisejurul de Revelion (4 nopti) costa la Hotelul Sinaia, 3 stele, 1.200 de lei de persoana, fiind incluse micul dejun si cina festiva, la Hotel Cota 1400, 4 stele, 5 nopti ajung la 1.300 de lei (mic dejun si cina festiva), iar la Hotel Mara, 3 stele, pentru 4 nopti, cu mic dejun, masa festiva, cina romaneasca, platiti 1.400 de lei.

Petreceri exotice

Daca nici una dintre variantele de pana acum nu va surade, puteti alege o destinatie exotica, cu mai putin frig si ceva soare. Cea mai la indemana ramane Turcia, un pachet pentru Kusadasi, cu 6 nopti de cazare, in hotel de 3 stele, demipensiune (masa festiva se plateste separat) ajungand la circa 300 de euro. Pentru mai mult soare decat atat, exista pachete pentru Tahiti, cu cazare in hotel de 5 stele, 9 nopti, cu demipensiune si masa festiva in noaptea de Anul Nou, la un pret de 2.500 de euro de persoana, cu transport asigurat. La fel de bine se poate merge in Mexic, cu doua nopti de cazare in Mexico City, hotel 4 stele, si 7 nopti cazare si masa in regim all inclusive la Acapulco, hotel 4 stele, cu acces la toate facilitatile hotelului. Pretul este de aproximativ 2.000 de euro de persoana.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri